Există un risc scăzut de a contracta Ebola prin contact cu un supraviețuitor al infecției

Riscul de a contracta maladia Ebola prin contact cu un supraviețuitor al infecției este extrem de scăzut, cu excepția transmiterii pe cale sexuală, potrivit unui studiu publicat în revista americană ‘PLOS Neglected Tropical Diseases’, citat de agenția France Presse. După dispariția simptomelor bolii nu există nici o urmă de virus în sânge la majoritatea pacienților la două săptămâni de la vindecare, astfel încât riscul de contaminare după trecerea acestei perioade este foarte scăzut, au concluzionat autorii studiului. Dar în măsura în care acest agent viral poate persista în materialul seminal timp de luni de zile, riscul de transmitere pe cale sexuală prezentat de foști pacienți complet vindecați este real, au avertizat specialiștii în boli infecțioase. Virusul Ebola a fost găsit în multe fluide ale corpului, însă sângele pare să fie cel mai afectat, având încărcătura virală cea mai ridicată. Cei mai mulți oameni care au supraviețuit maladiei Ebola au făcut tranziția între simptomele maladiei și convalescență în șase până la 17 de zile, au precizat cercetătorii. Potrivit acestora, numai 5% dintre pacienți au avut încă urme de virus în sânge la mai mult de 16 zile după infecție. Cea mai lungă perioadă de timp a prezenței virusului în sânge la un pacient a fost de 29 de zile. Dar 70% dintre eșantioanele de spermă ale foștilor pacienți au conținut agentul patogen până la șapte luni de la vindecare. În afară de sânge și spermă, majoritatea restului fluidelor prezintă un risc foarte scăzut, au concluzionat cercetătorii, notând lipsa de dovezi cu privire la prezența virusului în laptele matern. „Acest studiu este important, deoarece au existat puține dovezi pentru stabilirea de recomandări definitive cu privire la riscul de infecție al diferitelor fluide ale corpului după dispariția simptomelor bolii”, a explicat profesorul Paul Hunter de la University of East London. „Recenta epidemie de Ebola din Africa de Vest a fost foarte diferită de tot ceea ce am cunoscut înainte, deoarece a durat mai mult decât cele anterioare și a lăsat mii de supraviețuitori”, a spus el. Cercetătorii au vrut să determine durata de supraviețuire a virusului după vindecarea pacienților pentru a evalua riscul de transmitere către membrii familiilor, către comunități și în rândul medicilor și al altor profesioniști din domeniul sănătății. Mai mult de 6.000 de articole științifice despre Ebola au fost cercetate minuțios. Pe lângă sânge și spermă, au fost examinate urina, sudoarea, laptele matern, fecalele și fluidele vaginale. Cel mai recent focar de Ebola din Africa de Vest, considerat acum stins, a început la sfârșitul anului 2013 în Guineea. Acesta a fost cel mai grav de la identificarea virusului în urmă cu 40 de ani în Africa Centrală. Actuala epidemie a provocat decesul a 11.300 de persoane din totalul de 28.000 de cazuri raportate, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.