Explozii la aeroportul Zaventem din Bruxelles: 11 morți și 25 de răniți, potrivit presei belgiene

Cel puțin 11 persoane au murit și 25 au fost rănite, marți dimineață, în urma a două explozii produse la aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, potrivit cotidianului belgian La Derniere Heure.Totuși, un reprezentant al poliției federale belgiene, citat de agenția Belga, a declarat că bilanțul exploziilor este de un mort și mai mulți răniți, informează AFP și Reuters.Deflagrațiile s-au produs în jurul orei locale 08:00 (07:00 GMT), în zona de plecări a aeroportului.Media belgiene au relatat că legăturile feroviare cu aeroportul Zaventem au fost suspendate, iar Eurocontrol a anunțat că traficul aerian pe aeroportul din Bruxelles a fost închis până la noi dispoziții.Cauza deflagrațiilor nu este clară deocamdată. Potrivit AFP, o primă explozie a fost auzită în zona de plecări a aeroportului, urmată la scurt timp de a doua deflagrație. Numeroase persoane au fost văzute când părăseau aeroportul abandonându-și bagajele.Corespondentul canalului de televiziune Sky News, Alex Rossi, aflat la aeroportul Zaventem, a declarat că a auzit ‘două explozii foarte, foarte puternice’. ”Am simțit clădirea mișcându-se. Erau praf și fum peste tot”, a spus el.Claude Moniquet, expert în terorism, a declarat pentru cotidianul La Libre Belgique că, ‘după imagini, exploziile au fost puternice’. ‘Este nevoie ca încărcătura (explozivă) să fie puternică pentru a putea sparge geamurile’, a declarat Moiquet, care a refuzat să facă alte comentarii.