OUĂLE ȘI PISTOLUL

Încercăm din nou să probăm normalitatea. Fiecare să facă ceea ce are de făcut. Brutarul să facă pâine, zidarul case, guvernații să guverneze. Aparent o astfel de ”bună practică” este imposibilă pentru poporul care  ”se pricepe la toate”. Datul cu părerea nu numai că este, de peste 26 de ani, un  sport național, dar el încearcă să devină și brandul României,  definind astfel țara cu 20 de milioane de specialiști, vorba poetului: ”…e-n toate cele ce sunt / și cele ce mâine vor râde la soare”.

Ideea, de altfel fantasmagorică, enunțată în debutul editorialului, acea prin care identificam o nesperată normalitate, nu face parte din rigorile metodei din matematică, aceea a reducerii la absurd. Să ne folosim de situații absurde pentru a ajunge la rezultatul normal și firesc unei lumi normale și firești, așa cum ne place nouă și altora să credem. De exemplu: președintele Klaus Iohannis nu riscă decât să fie confundat cu Traian Băsescu dacă nu-și vede de prerogativele funcției sale. Despre ceea ce s-a întâmplat cu Traian Băsescu, chiar și numai pentru că acesta din urmă a dorit să fie mai mult decât îi oferea legea, un fel de ”președinte jucător”, nu mai este un secret pentru nimeni și nici pentru câteva generații de acum înainte.

Mult mai vizibilă începe să fie poziția, aparent neutră, a premierului tehnocrat sau, mai corect spus, a politicianului Dacian Cioloș, care încearcă să joace rolul specialistului, a tehnocratului într-un an în care nici măcar morții nu sunt scutiți să nu facă politică (vom vedea din nou câți morți își vor exercita dreptul legitim al cetățenilor de a avea o părere, de a-și folosi votul lor pentru alege o anume culoare politică).

De data aceasta, chipurile sub acoperământul grijii specialistului față de felul în care merg treburile în această țară, Dacian Cioloș convoacă o întâlnire cu fermierii țării, pentru a le prezenta oferta guvernamentală, acum la începutul perioade lucrărilor agricole de primăvară. Știrea care anunță această deschidere spre grija țăranului român este una pe cât de neutră pe atât de bine venită, chiar și în cazul în care un hâtru se simte obligat să decidă: ”Ia să vedem noi cu ce brașoave mai vin guvernanții la noi, vrând parcă să ne învețe că semința se pune în pământ și nu invers”.

”Șeful Executivului s-a va întâlni cu autoritățile locale şi va vizita obiective care reprezintă exemple de bună practică în zona dezvoltării rurale: mici ferme, afaceri non-agricole, infrastructură realizată cu fonduri europene. În cursul după-amiezii, premierul Cioloş va participa la conferința cu fermierii, organizată la Căminul Cultural Ciugud, în cadrul căreia va fi prezentat conținutul pachetului de măsuri”.

Nu ați greșit! Ciugud este o comună din  Ardeal, mai exact din Județul Alba, căci nu era ca Dacian Cioloș să meargă într-o comună Moldova, unde să-și prezinte ”pachetul de măsuri”. S-ar crede că Ciugud este revelația satului românesc, dacă ținem  cont de singura pistă pentru biciclete (2km) construită într-o localitate rurală de pe teritoriul României, mândria comunei sau de derularea unor proiecte europene, a ridicării unei noi biserici ortodoxe,  dar și cu reabilitarea căminelor culturale din cele patru sate componente . Ciugudștenii se pot lăuda și admira sensul giratoriu comunal, la fel de nou nouț, așa cum tare mândri sunt de alegerea comunei lor pentru loc de sfat și de lăudat, pe care al lor mândru bărbat, Dacian Cioloș l-a ales, adunând întreaga țară în bătătura lor. Să vadă toată România că la Ciugud ”se mere pe bicilă, fără ca să încurce mașinile și căruțele, ce mere pe șosea.”  Au și ei ardelenii pista lor, așa cum tot ei, dar și oltenii, muntenii și moldovenii s-au pricopsit cu rătăcitele parcuri prin pădurile mărginașe localităților sau cu celebrele de acum terenuri de fotbal în pantă.

Trăim în România și nimeni nu are ceva împotrivă. Nici măcar guvernanții aceștia tehnocraţi care oricât s-ar strădui tot politicieni sunt, chiar și numai pentru că haina pe care au îmbrăcat-o este prea mică, lăsând să li se vadă, vorba bancului: ”ouăle și pistolul”.