Breaking News

Mai mulți tineri din instituțiile de învățămînt de tip internat au fost premiați cu burse de merit

Centrul de Informații Universitare (CIU) a premiat astăzi 80 de tineri cu burse de merit, în cadrul programului ”Burse pentru tineri din instituții de tip internat”, ediția 2015, informează MOLDPRES.Elevii au primit cîte 12 mii de lei, bani acordați de CIU și partenerii principali ai programului. Scopul proiectului este de a susține tineri din instituțiile de tip internat, în vederea facilitării accesului acestora la educație în școlile profesionale și colegii.Prezent la eveniment, ministrul Muncii Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, a felicitat elevii pentru rezultatele obținute. ”Apreciem extrem de mult această colaborare dintre autorități, organizațiile neguvernamentale și oamenii de afaceri, care vin să susțină tînăra generație în procesul de integrare a acestora în societate. Prioritatea noastră este atragerea noilor parteneri în procesul de asigurare a tinerilor care au crescut și s-au dezvoltat în centrele rezidențiale, pentru a le oferi o viață mai bună și o continuitate a visurilor și planurilor acestora”, a spus Grigoraș.Cîștigătorii au fost aleși în baza rezultatului evaluării dosarelor de aplicare, precum şi a unui test de cultură generală. În cadrul ediţiei din acest an, au fost depuse 126 de dosare de participare, fiind selectate 80.Proiectul ”Burse pentru tineri din instituții de tip internat” a fost lansat în octombrie 2010. Pe parcursul celor cinci ediții, peste 400 de tineri au beneficiat de burse, în valoare de circa cinci milioane de lei.