Primul ajutor în cazul în care aţi fost muşcat de o căpuşă

Căpuşele sunt răspandite în zonele înverzite sau impădurite şi paraziteaza cel mai adesea căprioarele şi soarecii de padure, dar pot afecta şi animalele de casă sau oamenii, transmiţând boala Lyme.Boala Lyme este o infecţie bacteriană care se manifestă cel mai frecvent vara şi toamna devreme. Deşi nu este mortală, poate produce o slăbiciune marcată a organismului. Se pare că boala Lyme se transmite ca urmare a unor muşcături repetate, de cele mai multe ori existând posibilitatea ca aceste muşcături să nu fie simţite.Căpuşa flămândă este mică, având o dimensiune de aproximativ 3 mm, aceasta prinzându-se de piele cu gura şi incepând să se umfle cu sângele înghiţit, ajungând să fie mai voluminoasa de cinci până la şapte ori decât în stadiile iniţiale.

Cum puteţi preîntâmpina situaţiile în care puteţi fi muşcaţi

Când mergeţi în excursii sau în spatii cu multă vegetaţie, purtaţi haine lungi, care acoperă pielea şi şosete, eventual trase peste marginea de jos a pantalonilor.

– Încercaţi să purtaţi imbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a putea vedea căpuşele la timp;

– Depozitaţi-vă hainele şi prosoapele departe de sol în timpul campingurilor sau pe plaj;

– Pieptănaţi-vă şi periaţi-vă părul după ce aţi mers pe jos;

– Verificaţi periodic hainele personale şi ale prietenilor şi periaţi-vă după mersul pe jos cu o perie specială sau un prosop;

– Folosiţi un insecticid cu formulă chimică pentru căpuşe (întrebaţi veterinarul ce spray puteţi folosi pentru a nu face rău animalelor dumneavoastră de casă sau companie).

Simptomele muşcăturii de căpuşă

Următoarele simptome pot fi efectul muşcăturii de căpuşă:

– o pată rosie de forma rotundă la locul muşcăturii (copiii şi anumite grupe de adulţi s-ar putea să nu prezinte această marca de muşcătură).
– frisoane
– febră
– cefalee
– oboseală
– dureri musculare şi articulare
– ameţeală

Măsurile care trebuiesc luate

Ideal ar fi să vă adresaţi de urgenţă medicului pentru a stabili măsurile necesare. Este posibil să vi se recomande efectuarea unor analize de sânge care vor fi repetate la o anumită perioadă de timp pentru că la inceput acestea pot fi negative – boala fiind in stadiu incipient. In cazul în care testele sunt pozitive, boala poate fi tratata cu succes cu ajutorul antibioticelor.Dacă nu este tratată, boala poate cauza, cu timpul, slăbiciune musculară, amorţeli la nivelul feţei şi al membrelor, sensibilitate la atingere, artrită şi meningită. Meningita determină dureri intense de cap, o stare de letargie şi întepenirea gâtului.

Cum se îndepartează căpuşa de pe piele

Se prinde căpuşa de cap cu o pensetă şi se îndepărtează cu blândeţe.
Nu încercaţi să îndepartaţi căpuşa cu degetele, deoarece capul se poate sparge, iar cleştii rămân în piele.
Nu folosiţi un chibrit sau o ţigară aprinsă. Căldura poate face căpuşa să se înfingă mai adânc în piele.Curăţaţi rana cu o substanţă antiseptică sau cu alcool sanitar.Dacă căpuşa s-a infipt cu capul în piele ideal este să apelăm la medic cât mai curând. Dacă sunteţi în imposibilitatea de a solicita ajutor medical, urmaţi paşii următori: Răzuiţi stratul extern al pielii: Cu o lamă de ras sterilizată, secţionaţi uşor sau răzuiţi pielea ce conţine capul şi gura căpuşei. Mai puteţi folosi un ac sterilizat pentru a sparge pielea şi a îndepărta capul şi gura; Curăţaţi rana cu un antiseptic sau cu alcool sanitar.