ONU: Părțile în conflict în Yemen au format două comitete comune care să discute reglementarea conflictului

Părțile aflate în conflict în Yemen au acceptat să formeze două comitete comune care că discute în vederea unei reglementări care să pună capăt războiului devastator ce sfâșie această țară de peste un an de zile, a anunțat mediatorul ONU, potrivit AFP.

Acest anunț a fost făcut la finalul celei de-a doua runde de negocieri directe, desfășurate miercuri în Kuweit, între delegația guvernului și cea a rebelilor șiiți houthi și a aliaților lor.

Mediatorul ONU, Ismail Ould Sheikh Ahmed, a anunțat, într-un comunicat, că cele două delegații au convenit să formeze două ‘echipe de lucru’ comune care să discute despre soluționarea problemelor politice, de securitate și în vederea eliberării de prizonieri și deținuți.

‘Trimisul special a primit de la șefii delegațiilor numele membrilor acestor comitete’, se spune în comunicat, publicat miercuri seara.

Negocierile, care au început în 21 aprilie, au fost întrerupte duminică, după ce delegația guvernului s-a retras de la ele, acuzându-i pe rebeli că au cucerit baza Al-Amaliqa, situată la nord de Sanaa, încălcând armistițiul.

Delegația guvernului a reluat, miercuri, negocierile directe, după ce a inițiat o anchetă cu privire la Al-Amaliqa, anchetă de care se ocupă o comisie însărcinată să supravegheze respectarea armistițiului instituit în 11 aprilie în Yemen. Comisia urmează să-și formuleze concluziile în 72 de ore și cele două părți au promis, potrivit mediatorului, să le respecte.

Aceste negocieri dificile sunt menite să pună capăt unui conflict care, în decurs de peste un an, s-a soldat cu peste 6.400 de morți, 30.500 de răniți și a obligat, potrivit ONU, 2,8 milioane de oameni să părăsească această țară săracă din peninsula arabă din cauza violențelor.