Ambasadorul SUA la București transmite condoleanțe la moartea celor doi militari români în Afganistan

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, își exprimă regretul față de moartea celor doi militari români aflați în misiune în Afganistan și apreciază că valoarea soldaților români în cadrul misiunii NATO în Afganistan „continuă să demonstreze cel mai înalt grad de angajament în apărarea libertății și democrației”.

„Am fost întristat să aflu de moartea plutonierului Iulian Dumitrescu și a sergentului Adrian Vizireanu, în urma unui incident ce a avut loc în Kandahar, Afganistan, și de rănirea unui al treilea militar român”, declară ambasadorul, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la București, transmis duminică AGERPRES.

„Doresc să îmi prezint condoleanțele, din partea mea și a Statelor Unite ale Americii, către familiile și prietenii plutonierului Dumitrescu și sergentului Vizireanu și către colegii lor. De asemenea, îi doresc o refacere rapidă soldatului rănit”, a adăugat ambasadorul Klemm.

El a apreciat implicarea forțelor române în misiunea NATO din Afganistan. „Valoarea soldaților români în cadrul misiunii NATO în Afganistan continuă să demonstreze cel mai înalt grad de angajament în apărarea libertății și democrației”, a subliniat Hans Klemm.

Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MApN, în urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.

Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.