Epidemia de febră galbenă din Africa, „gravă”, fără a reprezenta o urgență de interes mondial (OMS)

Epidemia de febră galbenă din Africa, soldată până în prezent cu circa 300 de morți, este „gravă”, dar nu reprezintă „o urgență de sănătate publică, de interes internațional”, a estimat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de AFP.

Anunțul survine după ce OMS a convocat comisia sa de urgență, reunind experți internaționali, pentru a evalua amploarea epidemiei care afectează în principal Angola și Republica Democrată Congo.

Acest comitet este singurul for care poate decide dacă o epidemie este o „urgență de sănătate publică de interes internațional”, așa cum a făcut și pentru epidemia de Ebola în Africa de Vest și, mai recent, pentru cea de Zika în America de Sud. O astfel de decizie implică o mobilizare și acțiuni la nivel internațional imediate.

„Comisia a ajuns la concluzia că vârfurile epidemiei din zonele urbane din Angola și Republica Democrată Congo sunt evenimente grave de sănătate publică (dar) nu constituie, până în acest punct, o urgență de sănătate publică de interes internațional”, se indica joi într-un comunicat al OMS.

De la debutul epidemiei în Luanda, capitala Angolei, la sfârșitul lui decembrie 2015, OMS a înregistrat 293 de decese cauzate de febra galbenă. Dintr-un total de 2.267 de cazuri suspecte înregistrate, până în prezent doar 696 au fost confirmate de laborator.

Febra galbenă este o boală virală hemoragică transmisă de țânțarul Aedes aegypti — vectorul de transmitere a multor viruși precum Zika sau Denga — care afectează regiunile tropicale din Africa și America Amazoniană.Vaccinarea este principala măsură de prevenire a acestei boli, amintește AFP.