UE/Migrație: Parisul cere Slovaciei ‘să contribuie la unitatea europeană’

Franța a cerut joi Slovaciei să-și depășească reticențele și să pună în aplicare acordul european privind primirea migranților, în condițiile care Slovacia urmează să preia președinția, prin rotație, a UE la 1 iulie, relatează AFP.

‘Eu cred că Slovacia ca viitor președinte al UE se va gândi cu siguranță să contribuie la unitatea europeană și la pozițiile comune privind primirea refugiaților’, a declarat Harlem Désir, secretar de stat pentru afaceri europene, într-o conferință de presă la Praga, în ajunul vizitei sale la Bratislava.

‘În ceea ce privește refugiații, fiecare stat membru al UE și-a formulat propunerile și ideile, dar într-un final am luat decizii. Și acum trebuie să le punem în aplicare’, a insistat el.

Slovacia, fostă țară comunistă din Europa Centrală cu 5,5 milioane de locuitori, a depus o plângere la Curtea Europeană de Justiție (CEJ) împotriva cotelor obligatorii de migranți adoptate de UE.

Potrivit premierului de stânga, Robert Fico, reales pentru al treilea mandat în urma legislativelor de la începutul lunii martie, marcate de ascensiunea unui partid de extrema dreaptă, Bratislava nu va lua de bună voie nicio măsură care ar putea duce la crearea unei ‘puternice comunități musulmane’ în această țară.

‘Uneori, oamenii sunt refugiați din cauza religiei lor pentru că sunt persecutați din cauză că aparțin unei confesiuni sau pentru că aparțin unui grup minoritar într-o țară, ori pentru opiniile lor politice. Refugiații trebuie luați așa cum sunt’, a pledat secretarul de stat francez. ‘Este foarte important ca Slovacia să-și asume această președinție (a UE) ce va urma referendumului britanic, prin urmare va fi necesar să gestioneze situația indiferent de rezultat’, a mai adăugat el.