Masă rotundă privind autismul, organizată la Iași

Sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 10.00, coordonatorii Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane cu Dizabilităţi „Surâsul Albastru” organizează o masă rotundă cu tema „Autismul, între recunoaştere, acceptare şi integrare”. La dezbatere, care va avea loc în Sala „Haşdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare Iaşi, vor participa specialiști cunoscuţi în domeniu — psihologul Maria Cristina Nedelcu, de la Spitalul „Alexandru Obregia” din București, psihologul Simona Filip, coordonatorul Centrului pentru copii al Asociației „Surâsul Albastru”, Mihaela Zaharia, din partea Direcţiei pentru Protecţia Copilului, inspectori şcolari, medici de familie și psihiatri, părinți.
Pentru foarte mulți dintre noi, autismul este o poveste necunoscută, în care personajele sunt părinți și copii care pare-se că nu reușesc să comunice între ei. În fapt, autismul este o tulburare destul de gravă, care afectează tot mai mulți copii care, cândva, vor ajunge adolescenți și adulți care vor avea nevoie de ajutor și dacă nu le vom cunoaște nevoile nu vom ști cum putem să-i sprijinim. „Tulburarea de spectru autist reprezintă un diagnostic dificil și complex atât pentru părinți, cât si pentru specialiști. Familia trece într-un timp scurt de la șocul aflării diagnosticului la mobilizare pentru a-şi ajuta copilul. Părinții au nevoie de îndrumare, informare și sprijin pentru a-și dezvolta propriile strategii de adaptare la specificul unei familii cu un copil autist. Este foarte importantă intervenția timpurie și un sprijin pentru familie îl reprezintă medicul de familie care aplică un screening de depistare precoce, apoi intervine medicul psihiatru pentru o evaluare complexă și diagnosticare și trimiterea familiei la psihologul specializat în terapia copilului cu TSA. Acesta din urmă stabilește planul personalizat de lucru și urmează procesul complex de recuperare în care familia are un rol major. Copilul cu autism are nevoie de sprijin social, de includere in gradiniță și școală, cadrele didactice  devenind  următorul factor de influență în procesul de recuperare”, a spus Simona Filip. Scopul dezbaterii este clarificarea circuitului pe care familia unui copil cu autism trebuie să îl parcurgă  pentru ca recuperarea acestuia să se producă într-un procent cât mai mare.  Participarea se va face în schimbul unei donații de 50 de lei, iar sumele adunate vor acoperi terapia copiilor proveniți din familii cu situații materiale dificile. (E.M.)