TĂCEREA NEPĂSĂRII SAU TĂCEREA CU POPĂ ÎN FRUNTE

Astăzi este zi de tăcere. De meditație profundă, fără ca să fim induși în eroare, de o posibilă zi cernită, de doliu. Chiar dacă soarta, uneori, este haină cu noi, dându-ne să ducem mai mult decât ne-am fi imaginat noi că putem duce, de această dată tăcerea are mai multă cumpănire și meditație, întru a alege calea cea dreaptă, omul cel bun, atât de des invocat în evaluarea șanselor noastre de a avea ”o viață mai bună”.

Astăzi, prin lege, trebuie să ne liniștim, să ne decuplăm de la patosul și de la patimile cu ajutorul cărora am încercat să ne facem vizibili, auziți, pentru a fi convingători. Ce era de convins am convins. Convingători am fost atât cât am reușit să ne facem înțeleși, atât cât am reușit să dăm măsura valorii noastre. Ceea ce a fost de spus s-a spus, ceea ce a fost de convins s-a petrecut, chiar dacă, pe fond, nimeni nu a înțeles nimic sau, unii dintre noi au mai înțeles câte ceva, credem suficient pentru a decide cine va fi prețuit cu acea majoritate câștigătoare. Votul, care are încorporat în el acel ”plus unu”,  va da câștigătorul, alesul comunității, pentru a merge mai departe, din patru în patru ani.

Astăzi trebuie să păstrăm tăcerea, fie ea nervoasă sau nepăsătoare, dar plină de suspans, plină de acea doză de singurătate de care este necesar să avem parte, din când în când, mai ales atunci când suntem chemați să luăm o decizie importantă.

În condiții normale, de campanie electorală furibundă, acest gen de scurt-circuit, de fractură brutală, în contextul hărmălăii generalizate, a unei campanii electorale mai mult decât agresive, este mai mult decât o pauză necesară, chiar iminentă.

Privind în teren, la ceea ce s-a întâmplat în ultimii 30 de zile, constatăm că nu prea avem după ce să luăm pauză, că tăcerea invocată de lege este de fapt o prelungire a tăcerii în care s-a desfășurat întreaga luptă politică electorală, cu mici icnete, bâzâieli, chițcăituri, ce nu au reușit să afecteze decât, poate, ușoarele sforăituri ale marii plictiseli, abătute o dată cu ploile de primăvară târzie, peste țară.

Cu alte cuvinte nu prea avem ce scurtcircuita, nu prea avem de ce să ne detașăm, nu prea avem pentru ce să luăm pauză de meditație, reculegere, alegere.

Astăzi vom fi obligați prin lege să ne facem că tăcem, chiar dacă vom tăcea de-a binelea, căci nu ne va apuca strechea disputelor electorale chiar în ziua în care nu mai avem voie la așa ceva. Vom merge prin parcuri, prin pădurile de la marginea orașului, la cules de ciuperci, urzici sau alte gratuități culinare, gândindu-ne la pe cine vom vota mâine. Nu sunt excluse jocurile de societate, ce țin de hazard. Dacă, de exemplu, vom avea o zi de recoltă bogată de ciuperci, atunci vom avea bucuria de a considera această anunțată mâncare de ciuperci, ca fiind un semn social-democrat, de proteină socialistă. Dacă producția de urzici va fi una consistentă, atunci liberalii vor avea șansa de a ne mai urzica încă patru ani, fără drept de scărpinare. Jocul acesta de societate nu poate fi altceva decât un joc de societate, chiar dacă uneori sunt semne vizibile de vraci popular, care ar trebui să ne spună: ”Cască ochii Ioane, că de nu, vei căsca de plictiseală sau de moarte subită!” Avem această scuză pe care tot timpul o găsim la iarbă verde, spațiul în care ne simțim bine, la bericică și la câțiva mici, în cântecele păsărelelor și ale grătarelor încinse, de parcă ne-ar fi bine tot timpul, 100%.

Mâine să mergem la vot, chiar dacă nu prea înțelegem astăzi, după 26 de ani de democrației reprezentativă, de ce trebuie să mergem cu toții la vot și nu este suficient să meargă doar șeful de scară, căci pe el l-am ales să ne repare lumina pe casa scării, terasa și ce mai este de reparat prin împrejurimile vieții noastre comune. Ce ar fi să-l delegăm tot pe el să meargă și să aleagă pe cel pe care ni se potrivește cel mai bine, atunci când facturile cresc asemenea viiturilor, din ce în ce mai răscolitoare, în miez de noapte.

”Lasă, nu te mai despovăra de rosturile tale. Este mult mi bine să mergem toți la vot, căci, altfel, votul va fi transformat în cea mai bună afacere, prelungindu-se înspre rădăcină lupta politică, atât de benefică pentru unii mai puțini și atât de dăunătoare pentru cei mai mulți, din rândul cărora facem parte și noi. Este sănătos pentru țară ca numărul votanților să se apropie de procentul maxim al celor cu drept de vot, pentru că doar așa vom ști că cel ales reprezintă voința noastră, a majorității reprezentative. În rest, nu poate fi decât tăcere. Tăcerea nepăsării sau tăcerea cu popă în frunte”.