Satele din Ungheni vor fi conectate la reţeaua de distribuţie a apei

Veste bună pentru locuitorii raionului Ungheni. Autorităţile locale îşi propun ca toate satele să fie conectate la reţeaua de distribuţie a apei Zagarancea-Corneşti. Astfel, 40.000 de oameni vor avea apă potabilă la robinet. 

Primele localităţi, care urmează să fie conectate la reţea, sunt Pârliţa, Todireşti, Buşila şi Chirileni. Pentru asta vor fi cheltuite 18 milioane de lei din Fondul Ecologic Naţional.

Licitaţia cu privire la desemnarea companiei, care va asigura legătura între sistemul de alimentare cu apă, urmează să fie organizată în curând.

Alte două proiecte privind construirea a două apeducte mai mici, pentru celelalte localităţi, au fost prezentate Fondului Naţional de Dezvoltare Regională. Pentru asta sunt necesare peste 37 milioane de lei.