EURO 2016: Germania – Irlanda de Nord 1-0 (1-0)

Naționala Germaniei a câștigat Grupa C de la Campionatul European, după ce s-a impus cu 1-0 în fața Irlandei de Nord. Nemții au terminat la egalitate de puncte cu Polonia, dar au câștigat grupa datorită golaverajului. Singurul gol al partidei a fost marcat de Mario Gomez, în minutul 30, Germania asigurându-și astfel calificarea în faza optimilor de pe primul loc al grupei, acumulând același număr de puncte cu Polonia, dar beneficiind de un golaveraj mai bun. Germanii puteau câștiga meciul de pe Parc des Princes mult mai clar dacă nu s-ar fi jucat cu ocaziile la poarta nord-irlandeză, pe de altă parte portarul Michael McGovern fiind în mai multe rânduri ”îngerul salvator” pentru ”verzi”. Irlanda de Nord: McGovern – A. Hughes, McAuley, Cathcart, J. Evans (84′ McGinn) – Norwood – J. Ward (’70 Magennis), C. Evans, St. Davis, Dallas – C. Washington (’59 Lafferty); Germania: Neuer – Kimmich, J. Boateng (’76 Howedes), Hummels, Hector – Khedira (’69 Schweinsteiger), T. Kroos – T. Muller, Ozil, M. Gotze (’55 Schurrle) – M. Gomez.