VIITORUL ZILEI DE MÂINE

Liviu Dragnea, liderul PSD, este pus din ce în ce mai mult în situații limită. Este folosit de societate sub formă de paratrăsnet, astfel încât toate știrile pe surse, toate interpretările, specifice unei prese de scandal sau mondene, tind să caricaturizeze în regim grotesc prestația munteanului.

Există o șansă unică, pe care Liviu Dragnea o accesează în astfel de situații ridicole, ce pot să aprindă căpița de paie la înălțimea căreia social-democrația și-a ridicat sediul central de partid, dar și punctul de observație al mișcărilor strategice ale adversarilor politici.

A ținut să precizeze că nu este timpul spectacolelor gratuite, că nu este productivă nici măcar prestația de prim balerin a lui Victor Ponta, pe restul de mandat al președinției Camerei Deputaților, atâta timp cât alegerile generale sunt mai mult decât importante pentru următorii patru ani de guvernare.

Cu alte cuvinte, totul pentru alegeri, totul pentru victorie, ar fi parafrazarea sloganului mobilizator impus de cel de-al doilea război  mondial, ”totul pentru front, totul pentru victorie”, când toate energiile materiale și umane au fost dedicate, într-o exclusivitate benefică, victoriei finale.

Liviu Dragnea și-a imaginat aceeași încărcătură emoțională, dar și de profunzime, în pregătirea alegerilor din toamnă, moment pe care el vrea să-l gestioneze cu acea fermitate care să nu mai lase loc de interpretări aberante sau chiar normale.

Trebuie să recunosc că modalitatea cu ajutorul căreia liderul PSD și-a propus să acționeze este pentru prima oară, în acești 26 de ani de exercițiu democrat, supusă unei fermități ambalată într-o dictare elegantă, nepărtinitoare, ușor de înțeles, explicativă până în cele mai mici amănunte, astfel încât să fie posibilă păstrarea unei stări de relaxare necesară limpezirilor, eliminărilor de angoase și, mai ales, de scenarii absconse, atât de dăunătoare mersului înainte împreună. Salvarea solidarității este unul dintre marile câștiguri ale sloganului ”Mereu împreună!”, zicere preluată din televiziune în viața politică.

Liviu Dragnea reușește să deviruseze aerul de excesele de personalitate ale colegilor săi, fie că se numesc Victor Ponta (prietenul lui cel mai bun), fie că se numește Gabriela Firea (Primarul General al Capitalei, care nu are cum să se gândească deja să candideze la funcția de Președinte al României căci, ”nu trebuie să folosim postul de primar ca o trambulină personală”). Ceea ce este lăudabil, pentru cel mai mare partid politic din România la această oră, se referă la lipsa de vendete și de orgolii rănite într-atât încât acestea să provoace rupturi de genul celor contabilizate deja în PNL sau UNPR.

PSD își gândește viitorul prin pașii mici, din aproape în aproape, pe care nu ezită să-i facă în detrimentul salturilor spectaculoase care, în economia lor, au un mare coeficient de risc, acestea putând fi confundate, de cele mai multe ori, cu salturile mortale.

Liviu Dragnea, contrar primelor impresii pe care ni le-a făcut din postura omului nr.2 în partid, se dovedește a fi un lider profund, un om echilibrat, capabil să se detașeze singur de luminile rampei și mai ales de tentația accentelor strălucitoare, în favoarea gesturilor de mare consistență și de pragmatism.

Beneficiile, pe care și le imaginează Liviu Dragnea pentru PSD, depășesc sfera intereselor personale, atâta timp cât în centrul atenției este adus interesul național, interes decriptat acum prin suma de interese generale, ce privesc soarta întregului popor român și mai puțin soarta conducătorilor acestuia.

Liviu Dragnea știe să țină hățurile partidului în mâini, astfel încât, PSD strunit bine poate să tragă după sine căruța cu întreaga problematică a României, mai ales astăzi, când drumurile europene devin din ce în ce mai accidentate, mai neprevăzute, ce pot cauza foarte ușor accidente de genul ”a intrat cu oiștea-n gard”.

Funcție de cât de slabă va fi riposta unei opoziții practic debusolate, împrăștiată prin tot felul de cotloane ale intereselor de grup oneroase, vom avea la toamnă ceea ce ar trebui să avem, ceea ce ne va fi mai mult decât necesar să avem, atâta timp cât deja operăm în termenii care ne transpun existența în lupta decisivă, pe viață și pe moarte.

Nu sunt cuvinte fără acoperire, sunt doar imagini ale unei realități dure, crude, decisive pentru viitorul zilei de mâine.

ADI CRISTI