Liga 2: Scor incredibil înregistrat de nou promovata CS Afumați

Sâmbătă, 6 august, s-a dat startul unei noi ediții a Ligii a doua de fotbal, competiție care începând din acest sezon este compusă dintr-o singură serie format din 21 de echipe. Primele două clasate la finalul sezonului tut-retur vor promo automat în Liga 1, urmând ca cea de-a treia clasată să susțină un meci de baraj cu echipa clasată pe locul 12 la finalul play-out-ului din Liga 1 pentru accederea în primul eșalon valoric. Din totalul celor zece partide programate s-au disputat doar nouă, partida dintre Luceafărul Oradea şi Academica Clinceni, rezultată din schimbarea calendarului competiţional după retragerea celor de la FCM Baia Mare, fiind amânat pentru o dată ulterioară. De remarcat scorul meciului de la Afumați, acolo unde formația gazdă, nou promovată, a trecut cu 16-0 de Șoimii Pâncota, echipă care s-a prezentat cu juniorii! Tot cu o victorie a debutat și Juventus București, revenită în Liga a doua după o absență de patru ani. Alte două nou-promovate, ASU Politehnica Timișoara și OSK Sfântu Gheorghe au debutat cu stângul, fiind învinse pe teren propriu de echipe mult mai bine cotate. (E.M.)

Iată, în continuare, rezultatele complete ale primei etape din Liga 2:

► CS Afumaţi – Şoimii Pâncota 16-0 (9-0)
► Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Braşov 2-3 (0-2)
► Juventus Bucureşti – CS Mioveni 4-1 (1-1)
► Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa 5-0 (2-0)
► Dunărea Călăraşi – Dacia Unirea Brăila 1-2 (0-0)
► Unirea Tărlungeni – Foresta Suceava 4-1 (1-1)
► UTA Bătrâna Doamnă – CSM Râmnicu Vâlcea 2-2 (1-1)
► ASU Poli Timişoara – Chindia Târgovişte 3-4 (0-3)
► CS Baloteşti – ACS Berceni 4-1 (3-1)