Probleme tehnice la Direcția Permise de Conducere: Luni nu se susține proba teoretică

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, din cauza unor probleme de ordin tehnic, luni nu se poate susține proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere, nu se pot face programări la proba practică, nu se pot soluționa cererile de preschimbare a permisului de conducere și nu se pot emite autorizații de circulație provizorie.

„În acest moment se pot depune doar dosarele în vederea înmatriculărilor de autovehicule și se efectuează operațiuni de radiere”, se arată într-un comunicat al DRPCIV.

Personalul de intervenție a fost alertat de la apariția primelor probleme tehnice, lucrând la remedierea situației încă din cursul nopții.