Gala HOP va putea fi urmărită prin livestreaming sau pe contul de YouTube al UNITER

Spectacolele celor 29 de finaliști ai Galei HOP vor putea fi urmărite în perioada 5 – 8 septembrie, între orele 17,00 – 20,30, atât de invitații din complexul Vox Maris, cât și prin livestreaming pe www.galahop.ro, pe contul oficial de Facebook al Galei HOP sau pe contul oficial de YouTube al UNITER.

Potrivit unui comunicat al UNITER transmis vineri AGERPRES, tema concursului din acest an este „Shakesperiana nebunie”.La Secțiunea Individual, la care participă 19 finaliști, concurenții pregătesc un moment (monolog, colaj, studiu) bazat pe texte din opera lui William Shakespeare. În construcția momentului, concurentul trebuie să integreze maximum două minute performative care să îi pună în valoare calitățile, abilitățile personale (dans, cânt, capacitatea de a folosi instrumente muzicale, capacitatea de a mânui marionete, acrobație, magie, etc.). Durata maximă a reprezentației trebuie să fie de 10 minute.

La Secțiunea Grup, la care sunt înscrise trei trupe, concurenții vor prezenta un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalație, teatru fizic, teatru dans, performance), având ca suport un text shakespearian sau un text al unui autor modern contemporan ce are ca temă revizitarea operei shakespeariene. Durata maximă a reprezentației trebuie să fie de 30 minute.

În cea de-a doua etapă a concursului, obligatorie, tinerii actori — atât cei de la individual, cât și cei din cadrul grupurilor — trebuie să prezinte una dintre scenele propuse: Viola — Olivia, „A douăsprezecea noapte”, act 1, scena 5; Hamlet — Ofelia, „Hamlet”, act 3, scena 2; Brutus — Cassius, „Iuliu Cezar”, act 4, scena 3.

Proba impusă presupune capacitatea generării acțiunii în doi, folosind propriile cuvinte ale actantului, dar păstrând structura și secvențialitatea temelor propuse de autor. Durata maximă a probei este de 15 minute.

Câștigătorii vor fi stabiliți, la finalul celor patru zile de competiție, de un juriu format din Sanda Manu — regizor și profesor universitar, Dorina Chiriac — actriță, Andrei și Andreea Grosu — regizori, Sorin Leoveanu — actor și Ofelia Popii.

În cadrul galei va fi acordat premiul „Ștefan Iordache” — Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP.

La Secțiunea individual vor fi acordate: Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul pentru cea mai bună actriță, în timp ce la Secțiunea grup vor fi decernate: Premiul „Cornel Todea” — Premiul pentru cea mai bună trupă de actori și Premiul „Sică Alexandrescu” — Premiul special al juriului.

De asemenea, se vor mai decerna: Premiul pentru prestanță și rostire scenică acordat de actrița Dorina Lazăr, Premiul Vox Maris — dat câștigătorului Marelui Premiu; Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”, prin care regizorul și producătorul de film Tudor Giurgiu acordă unuia dintre concurenții Galei HOP șansa de a face parte din programul „10 pentru FILM la TIFF”, și Premiul Publicului, decis de cei care urmăresc live transmisia competiției și care, cu un simplu click, își votează favoriții.

Un program permanent al UNITER, Gala Tânărului Actor HOP este un concurs care are ca scop promovarea și lansarea tinerilor absolvenți din învățământul superior artistic.