SUA: FBI lansează un avertisment după ce a depistat atacuri informatice asupra sistemelor de vot a două state

 

Biroul Federal de Investigații (FBI) le cere autorităților electorale americane să sporească securitatea cibernetică după ce a descoperit dovezi că bazele de date a două state americane au fost atacate de hackeri în ultimele săptămâni, relatează Reuters, citând o recomandare confidențială a FBI.

Avertizarea era inclusă într-o alertă de la 18 august a Diviziei cibernetice a FBI, consultată de Reuters.

Yahoo News a difuzat în premieră această informație luni, citând oficiali neprecizați care au afirmat că ei cred că hackeri străini au provocat intruziunea.

Oficialii americani din domeniul informațiilor sunt tot mai îngrijorați că hackeri susținuți de Rusia sau de alte țări ar putea încerca să afecteze desfășurarea alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Oficiali și experți din domeniul securității susțin că recentele atacuri informatice asupra Comitetului național democrat și a altor organizații ale Partidului Democrat au fost comise de persoane cu legături cu guvernul rus. Kremlinul a negat orice implicare a Moscovei în scandalul de piraterie informatică.

Preocupările privind securitatea informatică a sistemelor de date folosite la alegeri l-a determinat pe ministrul securității interne, Jeh Johnson, să convoace în această lună o conferință telefonică cu oficiali din cadrul autorităților electorale de la nivelul statelor, cu prilejul căreia a oferit ajutor din partea ministerului pentru securizarea sistemelor de vot.

Avertismentul FBI nu a identificat cele două state vizate de hackeri, dar Yahoo News, care citează surse apropiate dosarului, menționează că este vorba despre Arizona și Illinois, ale căror sisteme de înregistrare a votanților au fost piratate.

Citând un oficial din cadrul autorității electorale, Yahoo News relatează că sistemul de înregistrare a votanților din statul Illinois a fost închis pentru zece zile la finalul lui iulie, după ce hackerii au descărcat date personale despre aproape 200.000 de alegători.

Atacul asupra sistemului din Arizona a fost mai limitat și a implicat infiltrarea unui malware în sistemul de înregistrare, a scris Yahoo News. Niciun fel de date nu au fost șterse în urma atacului, susțin oficialii citați.