Breaking News

Concursul Internațional „George Enescu”, deschis cu recitaluri ale laureaților din edițiile anterioare

 

Ediția 2016 a Concursului Internațional „George Enescu” a fost deschisă sâmbătă, la Ateneul Român, cu un Concert de gală în care soliști au fost laureați ai unor ediții anterioare ale competiției – Anna Tifu (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel) și Mihai Ritivoiu (pian), alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.

Concursul din acest an se va derula într-un concept nou, care va aduce pe scena Ateneului Român din Capitală, alături de tinerii competitori, nume consacrate ale scenei mondiale și laureați din anii trecuți, care și-au dezvoltat o carieră internațională.

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a transmis, într-un mesaj citit de secretarul de stat Lucian Vărșăndan, că România, prin acest concurs, „poate fi și un punct de plecare în geografia unor cariere artistice de excepție”.

„Concursul Internațional ‘George Enescu’, la care anul acesta participă artiști din 48 de țări, așază România printre cele mai reprezentative spații culturale din lume. (…) Prin intermediul acestui concurs, prin muzică, Bucureștiul devine parte din scena competițiilor internaționale. Tot prin muzică, România poate fi și un punct de plecare în geografia unor cariere artistice de excepție. Suntem bucuroși că Ministerul Culturii este partenerul unui concurs atât de bine cotat la nivel internațional, fiind între primele cinci competiții de muzică clasică din lume. Considerăm deosebit de important și faptul că muzica lui George Enescu este fundamentul și motorul acestui eveniment cultural major, lucrările sale departajându-i pe concurenții care intră în finală. Este o garanție pentru noi că adâncimea muzicii lui Enescu va atinge sensibilitatea melomanilor din lumea întreagă și că Enescu va rămâne un reper al creației contemporane. George Enescu a fost în același timp un experimentator și un continuator atât al stilurilor, cât și al sensibilităților muzicale”, a spus Corina Șuteu în mesajul său.

Ministrul a anunțat și intenția finanțării unor lucrări pentru pian solo din creația lui George Enescu care să fie oferite atât instituțiilor din domeniu, cât și parte din premiile acordate la viitoarea ediție a Concursului Internațional ‘George Enescu’.

„Cu prilejul deschiderii Concursul Internațional ‘George Enescu’ vreau să anunț faptul că Ministerul Culturii a hotărât să finanțeze publicarea unor lucrări pentru pian solo din creația lui George Enescu (…) într-un volum care va cuprinde aproximativ 200 de pagini. Acesta va fi oferit gratuit marilor biblioteci din țară și din străinătate, orchestrelor importante din România, liceelor de artă, instituțiilor de prestigiu din domeniu și, ne-am dori, concurenților de la următoarea ediție a Concursul Internațional ‘George Enescu’. Lucrările pentru pian ale lui Enescu sunt foarte căutate pe plan internațional, fiind incluse în repertoriul marilor pianiști ai lumii. Edițiile vechi folosite de aceștia sunt fie extrem de greu de găsit, fie deteriorate. Sperăm ca această inițiativă să fie în sprijinul celor care-l interpretează pe George Enescu. În perioada următoare intenționăm să continuăm finanțarea publicării și a altor lucrări ale compozitorului”, a mai spus Corina Șuteu.

Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a urcat pe scena Ateneului Român pentru a-i înmâna secretarului de stat din Ministerul Culturii, Lucian Vărșăndan, diploma Înaltului Patronaj al Președinției României.

„Înaltul Patronaj al Președintelui dorește să arate prețuirea șefului statului pentru excelența artistică care marchează și această ediție a concursului internațional, așa cum a marcat edițiile anterioare ale festivalului și concursului internațional. Înmânându-vă însemnele acestui înalt patronaj, domnule secretar de stat vreau ca, în numele președintelui republicii, să vă transmitem prețuirea pe care excelența sa o dă faptului că, prin strădaniile organizatorilor, prin conducerea artistică a acestui concurs și a festivalului, Bucureștiul este încă o dată, și din ce în ce mai sus, pe harta acelor locuri care sunt promotoare ale excelenței culturale. Făcând aceasta suntem demni de moștenirea și geniul enescian”, a spus Sergiu Nistor.

În deschiderea Concertului de gală, mesaje de susținere pentru tinerii concurenți au transmis președintele de onoare al Concursului Internațional „George Enescu”, Zubin Mehta, și directorul artistic al evenimentului, Vladimir Jurowski.

„Orice s-ar întâmpla cu voi pe parcursul acestei competiții, dacă veți pleca de aici cu un premiu sau fără un premiu nu contează de fapt, fiindcă voi faceți muzică pentru alte motive decât premiile, iar cel mai important lucru este să iubiți muzica și să aveți încredere în talentul vostru”, a spus Vladimir Jurowski.

Seara a continuat cu concertul de gală în care au fost interpretate Triplul Concert pentru pian, vioară și violoncel în Do Major op. 56 de Beethoven, interpretarea în premieră a lucrării „Tektonum” de Sebastian Androne, care a câștigat premiul I al secțiunii Compoziție a Concursului „George Enescu” ediția 2014, precum și Poemul Simfonic „Pini di Roma” de Respighi.

Evenimentul are loc între 3 și 25 septembrie și aduce pe scena Ateneului Român unii dintre cei mai promițători tineri artiști ai momentului, precum și muzicieni consacrați și laureați ai Concursului.