Studiu: „Studenții români din străinătate nu se simt discriminați, în ciuda situației socio-politice actuale”

Concluzia unui studiu realizat în rândul studenților români din străinătate este că aceștia nu s-au simțit vreodată discriminați în timpul studiilor.

Aproape 90% dintre tinerii care au participt la studiu spun ca nu s-au confruntat cu astfel de situații nici în prezent, nici în trecut. Studiul a fost realizat de către consultantul educațional IntegralEdu, ca urmare a situației determinate de Brexit dar și de evoluția socio-politică la nivelul Europei.

‘Tinerii cu care intrăm în contact în fiecare zi și care studiază în afară spun că evoluția actuală socio-politică nu le afectează în niciun fel situația educațională și socială în străinătate. Deși primim în fiecare zi astfel de semnale pozitive de la tinerii noștri din afară, am vrut să evaluăm concret situația și am demarat o cercetare mai detaliată. Am dorit să aflăm cum s-au integrat studenții noștri acolo și 77% dintre respondenți au afirmat că nu le-a fost dificil să se adapteze, doar 8% afirmând că le-a fost greu să se acomodeze, mai ales din cauza oamenilor’, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universități în străinătate, IntegralEdu.

Dintre participanții la studiul IntegralEdu, 48% au fost studenți din Marea Britanie, 34% din Olanda, 14% din Danemarca și 4% din Elveția. 79% din totalul studenților care au răspuns la întrebările IntegralEdu consideră că decizia de a studia este benefică ca punte de lansare în carieră. Un procent de 76%, l-au înregistrat studenții care cred că studiile în afară i-au ajutat ca experiență în viață, în timp ce 60% afirmă că experiența educațională externă este benefică din punct de vedere al experienței academice. Niciun respondent nu a afirmat că această experiență nu i-ar fi fost benefică într-un fel sau altul.

‘Studiul vine să confirme o situație de normalitate care există în acest moment la nivel academic atât în Marea Britanie, cât și în restul Europei. Brexit-ul a creat o situație de incertitudine mai ales în ceea ce-i privește pe cei care își doresc să meargă la studii în Marea Britanie. Însă toate semnalele pe care le-am primit, până în prezent, atât din mediul universitar, dar și de la studenții de acolo au îndemnat la o abordare echilibrată a situației. Cel puțin pentru următorul an academic 2016-2017 situația nu se va schimba în niciun fel din punct de vedere al programelor de studiu și al eligibilității studenților europeni în Marea Britanie. Probabil că nici după această perioadă nu vor fi schimbări majore, iar semnalul cel mai clar este dat de faptul că cele mai importante universități din Marea Britanie și din Europa vin la București în septembrie, în număr și mai mare, pentru a-și prezenta programele educaționale tinerilor români, fie că vorbim despre studii gimnaziale, liceale, universitare, postuniversitare sau de pregătire și dezvoltare’, precizează consultanții IntegralEdu.

În perioada 24-25 septembrie, instituțiile de învățământ din străinătate vor fi prezente la World Education Fair, cel mai important târg educațional din această toamnă, care va avea loc la Hotel Athenee Palace Hilton. După ce le vor prezenta tinerilor din București oportunitățile educaționale în străinătate, reprezentanții universităților vor porni către Iași, Constanța, Galați și Craiova. Sesiunea de discuții cu tinerii din Timișoara va avea loc pe 23 septembrie, înainte de târgul de la București.

Noutăți la ediția din toamnă a World Education Fair

Sub conceptul de Educație 3600, evenimentul oferă un pachet integrat de consultanță pentru studii internaționale, pentru tineri și profesioniști de la 5 până la 65 de ani, cuprinzând toate programele educaționale, de pregătire și formare, pentru fiecare vârstă și pentru toate domenii de studiu existente în lume.

Înscrieri pe loc la Cambridge Examination Pretesting sessions for IELTS — destinate tinerilor care vor să-și testeze cunoștințele de limbă străină și să se pregătească corespunzător pentru examene. Pretestările sunt gratuite și se fac pe subiectele oficiale primite de la Cambridge, fiind trimise înapoi pentru corectură la Cambridge.

Lansare de carte a Cambridge Occupational Analysts, special destinată tinerilor preocupați de viitoarele lor studii și de cum să le aleagă corect pentru cariera lor.


IntegralEdu este centru autorizat și reprezentant exclusiv în România a testelor de orientare profesională oferite de COA. Totodată, în cadrul evenimentului, testele de orientare Centigrade vor fi oferite la un preț special.

Tabără de karting în Italia — proiect unic care include atât activități ce dezvoltă latura fizica a copiilor, cât și
activități de dezvoltare personală, dezvoltat de Constantin Răileanu, multiplu campion național de karting, absolvent al școlii de pilotaj La Filierre FFSA, Le Mans, Franta și participant în curse de monoposturi și turisme pe plan internațional. IntegralEdu își propune în fiecare an să aducă câte un program sportiv de performanță nou și să susțină tinerii români care practică sportul în România și peste hotare.

Tabere individuale și de grup — peste 300 variante de EduTabere în străinătate, fie de pregătire pentru studii în străinătate sau examene de certificare lingvistică, fie artistice, cu activități sportive sau de relaxare. În perioada evenimentului, taberele de grup vor benefia de prețuri preferențiale la înscriere.

Noi programe de studiu liceal, de licență, master și MBA în țări precum Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Germania, Canada — pentru majoritatea fiind disponibile burse și împrumuturi studențești.

Printre instituțiile de învățământ din străinătate care vor participa la World Education Fair: City University of London, Richmond the American International University in London, Oxford Brookes University, London South Bank University, Lancaster University, Swiss Education Group, The Hague University of Applied Sciences, Saxion University of Applied Sciences, Coventry University, University of Westminster, Abbey DLD Group of Colleges, Astrum Education, BBIS Berlin Brandenburg International School și multe altele.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.worldeducation.ro.

Despre IntegralEdu, organizator al World Education Fair

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional din România pentru studii în afara țării, cu birouri în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 24 de ani în consilierea elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în patru țări, în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA. Pentru mai multe informații puteți accesa www.integraledu.ro, www.worldeducation.ro și pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro