Breaking News

7 factori de risc pentru menopauza prematura

In mod normal, menopauza apare intre 41 si 55 de ani. Insa, exista mai multi factori ce pot intrerupe ciclul normal al sistemului reproducator feminin si pot favoriza aparitia menopauzei, mai devreme. Menopauza prematura este definita ca menopauza instalata la o varsta mai mica de 40 de ani.

Exista multe cazuri de menopauza prematura, iar cele mai frecvente cauze sunt reprezentate de interventiile chirurgicale (histerectomie) sau agresiunea prin radiatii. In unele cazuri, in schimb, menopauza prematura poate sa apara genetic, din cauza unei boli autoimune sau fara o cauza aparenta. Care sunt factorii de risc ce favorizeaza aparitia menopauzei premature, aflati din randurile de mai jos.

Interventiile chirurgicale

Femeile care au suferit o operatie de indepartare a unui ovar sau a uterului (histerectomie) pot avea o cantitate mai mica de estrogen si progesteron (hormoni feminini) in organism. Menopauza prematura poate aparea si ca un efect advers in cazul femeilor la care s-a intervenit chirurgical pentru cancer sau alte afectiuni pelvine. Indepartarea ambelor ovare cauzeaza imediat instalarea menopauzei.

Tratamentele pentru cancer: chimioterapia si radioterapia

Chimioterapia si radioterapia cresc semnificativ riscul de aparitie a menopauzei premature. Radioterapia afecteaza tesutul ovarelor si duce la aparitia menopauzei.

Bolile autoimune

Menopauza prematura poate fi un simptom al unor boli autoimune. O boala autoimuna presupune atacarea de catre sistemul imunitar, in mod eronat, a anumitor parti ale organismului, identificate ca fiind o substanta daunatoare. Anumite boli autoimune, precum cele ale tiroidei sau poliartrita reumatoida, pot face ca sistemul imunitar sa atace ovarele si tesuturile ovariene. In acest caz, se poate instala menopauza in mod prematur.

Epilepsia

S-a demonstrat ca femeile care sufera de epilepsie au un risc mai mare de instalare a menopauzei premature. Fluctuatiile hormonale din menstruatie pot avea un impact asupra persoanelor care sufera de epilepsie.

Factorii genetici

De multe ori, menopauza prematura apare in familie. Daca o femeie are rude (bunica, mama, sora) cu menopauza prematura, atunci are un risc mai mare de a o dezvolta. Este recomandat sa aflati la ce varsta s-a instalat menopauza la femeile din familie. Daca acest lucru s-a intamplat la o varsta mai tanara, este necesar sa consultati un medic pentru o evaluare si, eventual, pentru anumite sfaturi ce va pot ajuta sa va pregatiti sau sa preveniti instalarea menopauzei premature.

Defectele cromozomiale

Anumite defecte la nivelul cromozomilor pot duce la instalarea menopauzei. De exemplu, sindromul Turner este reprezentat de nasterea unei fetite cu un cromozom incomplet. Ovarele acestor femei nu functioneaza normal si, astfel, se instaleaza menopauza inainte de vreme.

Fumatul

Fumatul, pe langa efectele nocive pe care le are asupra intregului organism, poate favoriza si instalarea menopauzei premature. Fumatul poate tulbura echilibrul hormonal si poate imbatrani tesuturile sistemului reproducator. Este foarte important sa renuntati la fumat. Daca nu puteti singura, intrebati medicul si cereti ajutor familiei si prietenilor pentru sustinere psihica.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

rx.mateescu@gmail.com