Peste 5.000 de pompieri acționează în zone inundate; oameni salvați din mașini surprinse de viitură

Peste 5.000 de pompieri cu 1.000 mijloace tehnice acționează, luni, pentru limitarea și înlăturarea efectelor de vreme rea, în urma avertizărilor emise de autorități, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Conform unui comunicat de presă al IGSU, în cursul nopții trecute și luni dimineață, peste 80 de pompieri constănțeni au acționat cu 17 autospeciale de intervenție și motopompe, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență, pentru evacuarea apei din 12 gospodării și pentru degajarea arborilor căzuți din cauza vântului puternic, 53 de străzi fiind afectate în mai multe localități din județ.

Pe DE 81, pe raza localității Făclia, salvatorii au intervenit pentru degajarea a două autoturisme surprinse de viitură, în care se aflau trei persoane, iar în municipiul Constanța, șapte persoane au fost evacuate din cinci autoturisme blocate de ploile torențiale.

De asemenea, în județul Constanța se intervine în continuare pentru înlăturarea efectelor precipitațiilor abundente, nefiind înregistrate victime până la acest moment.

Luni dimineață, menționează IGSU, din cauza apei acumulate pe carosabil pe DJ 546, la intrarea în municipiul Slatina, județul Olt, patru autovehicule, în care se aflau cinci persoane, au rămas blocate. Apa a fost degajată de un echipaj specializat al companiei de apă din localitate și pompierii au evacuat persoanele aflate în interiorul autovehiculelor.

Totodată, pompierii din Slatina au intervenit cu o motopompă transportabilă pentru evacuarea apei dintr-o hală a unei societăți comerciale iar în prezent acționează pentru degajarea apei la centrala termică a Colegiului Tehnic „Alexe Marin”.

IGSU subliniază că, având în vedere prognoza meteorologică, pompierii, alături de reprezentanții autorităților locale, continuă misiunile de combatere a efectelor produse de inundații.

Evoluția fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent analizată prin Centrul Operațional Național al IGSU, la nevoie fiind asigurată rezerva de personal și alocarea unor forțe și mijloace de intervenție.