Întâlnire Obama – Netanyahu, probabil ultima din mandatul președintelui american

Președintele american Barack Obama și premierul israelian Benjamin Netanyahu s-au întâlnit miercuri la New York, probabil pentru ultima dată înainte de încheierea în ianuarie 2017 a mandatului la Casa Albă, transmit agențiile internaționale de presă.

AFP remarcă atmosfera ceva mai cordială a evenimentului, după o relație destul de dificilă între cei doi lideri. Reuters pune pe primul plan îngrijorarea exprimată de Obama referitor la extinderea coloniilor evreiești din Cisiordania.

După întâlnire, un oficial american de rang înalt a declarat agenției Reuters că relațiile dintre Israel și Palestina au fost printre subiectele abordate, cu referire la escaladarea violențelor și extinderea coloniilor evreiești, care creează „îngrijorare profundă” în SUA, din cauza „efectului coroziv” pe care îl au asupra perspectivelor celor două state.

Președintele american s-a referit și la asistența financiară a Statelor Unite pentru apărarea Israelului; pe 14 septembrie, cele două țări au încheiat în acest sens un acord pe 10 ani. în valoare de 38 de miliarde de dolari, cel mai mare ajutor militar acordat vreodată de SUA oricărei țări.

Înainte de convorbirile private, Obama a declarat că „legăturile dintre Statele Unite și Israel sunt indestructibile” și a promis să viziteze adesea Israelul după încheierea mandatului său. Netanyahu i-a răspuns adresându-i-se pe numele mic: „Barack, să știi că vei fi oricând binevenit în Israel”.

În martie, reamintește AFP, administrația americană nu și-a ascuns iritarea după ce a aflat din presă că Netanyahu și-a anulat în ultimul moment o vizită la Casa Albă. Mai mult, premierul israelian a ținut în Congresul SUA un discurs critic la adresa politicilor președintelui Obama, gest considerat de Washington o imixtiune inadmisibilă în afacerile interne și criticat ca atare și de adversarii politici ai lui Netanyahu din Israel.