EVENIMENTE PENTRU COPII ŞI TÂRGURI DE ANTICHITĂȚI, ACCESORII ȘI OPTICĂ, LA PALAS


Ansamblul Palas va marca finalul lunii octombrie printr-o poveste de toamnă, spusă prin intermediul activităților pentru copii, și trei târguri apreciate de cei care iubesc frumosul și unicitatea.

  De vineri până duminică, la parterul şi etajul întâi al Atriumului Palas Mall se desfășoară o nouă ediție a Târgului de Artă și Antichități. Colecționari din întreaga țară vor fi prezenți pentru a impresiona publicul cu piese aparte, care poartă poveștile fascinante ale trecutului. Mic mobilier, numismatică, filatelie, porțelanuri, ceasuri de colecție (de masă, de perete, de buzunar, de mână), tablouri, statuete, bijuterii, argintărie, cărți și multe alte obiecte cu patina timpului sunt propunerile expozanților, la Târgul de Artă și Antichități.

 

Tot în acest sfârșit de săptămână, în zona Hervis Sports și la baza scărilor Colin`s din Palas Mall are loc întâlnirea artizanilor iscusiți cu iubitorii de obiecte lucrate manual. Pentru un plus de culoare și personalitate în garderoba de sezon, la Târgul Accesoriilor Fashion sunt prezentate bijuterii realizate prin tehnici inedite, articole vestimentare, pălării, curele și genți din piele, papioane și alte piese de efect, lucrate manual, pentru o ținută la modă. Totodată, vor fi expuse obiecte care pot înfrumuseța locuința, precum tablouri, decorațiuni, cutii ornamentale și multe alte articole unicat.

 

Sâmbătă şi duminică, la parterul Atriumului Palas Mall se va desfăşura prima ediţie a Salonului de Optică Medicală şi Estetică. Evenimentul îşi propune o incursiune în optica medicală dintr-o perspectivă diversă, adresându-se profesioniştilor şi publicului larg. Vizitatorii Palas Mall vor avea ocazia să consulte oferte în premieră pentru rame, lentile şi accesorii. În plus, vor asista la demonstraţii de echipamente şi software pentru industria de optică, optometrie şi cabinetele de specialitate. Tot în cadrul evenimentului, Bavaria Brillen, în parteneriat cu IFashionFactor Cosmopolitan Studio, îi invită pe clienţi să participe la competiţia „Irişi regali”, unde vor avea parte de sesiuni foto, de styling şi make-up.

 

Duminică este ziua dedicată copiilor, ansamblul Palas pregătindu-le multe surprize în ton cu anotimpul plin de culoare. De la ora 11.00, în zona Intersport, cei mici se vor amuza de o nouă întâlnire cu marionetele. Teatrul de păpuși îi va încânta pe ștrengari prin situații hazlii și personaje poznașe. De la ora 17.00, pe scenă vor urca balerinele de la Dance Studio Oana. Publicul va fi încântat cu un sincron pe poante, pregătit de micuțele artiste. De la ora 16.00, cei mici sunt invitați să se aventureze alături de neînfricata prințesă Merida. Evenimentul, susținut de Teatrul Zbribulici, îi va capta pe năzdrăvani și le va oferi numeroase zâmbete cu o poveste interactivă, despre o prințesă care trece prin nenumărate peripeții în drumul său spre tronul de regină. În completare, vor fi dansuri pentru copii și jocuri specifice.