Cristiano Ronaldo îşi va prelungi contractul cu Real Madrid

După luni de discuţii şi negocieri, Cristiano Ronaldo şi conducerea clubului Real Madrid au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte prelungirea contractului dintre cele două părţi. Astfel, Ronaldo va semna luni prelungirea înţelegerii până în 2021, urmând a primi şi o mărire salarială importantă, de la 17 milioane de euro net pe sezon la 20.2 milioane de euro net, după cum anunţă publicaţia Marca. De trei ori câştigător al Balonului de Aur şi mare favorit pentru încă un trofeu în acest an, după performanţele obţinute cu Real Madrid şi naţionala Portugaliei, Ronaldo îl va devansa pe Gareth Bale în fruntea salariilor oferite de campioana Europei. În 2021, când îi expiră contractul, Ronaldo va avea 36 de ani şi sunt mari şanse să agaţe ghetele în cui de la Real Madrid, în eventualitatea în care nu va fi tentat la momentul respectiv să exploreze fotbalul din lumea nouă, cum ar fi Australia, India, China, zona arab sau Statele Unite. Ronaldo a maract 371 de goluri în 360 de meciuri pentru Real Madrid, în toate competiţiile.