Sindromul metabolic favorizează creşterea riscului cardiovascular

 

 

Sindromul metabolic se defineşte prin toleranţa scăzută la glucoză, dislipidemie, hipertensiune arterială, obezitate şi hiperinsulinemie. Prin toţi aceşti factori sindromul metabolic favorizează creşterea riscului cardiovascular, motiv pentru care trebuie depistat precoce.Deşi aceşti factori din cadrul sindromului metabolic sunt cunoscuţi de ceva vreme, cel mai important este reprezentat de rezistenţă la insulina. Datorită rezistenţei la insulină persoanele care au sindrom metabolic au un risc crescut de mortalitate datorită bolii coronariene.

Sindromul metabolic este denumit şi sindromul X, sindromul rezistenţei la insulină, sindromul hipertensiunii sau sindromul excesului de catecolamine.

Identificarea clinică a sindromului metabolic se bazează pe evaluarea obezităţii abdominale, a dislipidemiei, a hipertensiunii arteriale şi a intoleranţei la glucoză.

Dintre criteriile esenţiale ale sindromului metabolic, conform OMS, rezistenţa la insulină şi estimarea consumului de insulină sau a înlocuitorilor săi au un rol important.Programul Naţional SUA de Educaţie asupra Colesterolului propune o definiţie mai simplificată pentru practică clinică, dar care nu include rezistenţa la insulină.

Astfel că, persoanele cu sindrom metabolic trebuie să îndeplinească trei din următoarele criterii:

– valori crescute ale tensiunii arteriale (>130/85 mmHg)

– valori plasmatice ridicate ale glicemiei a jeun (>6,1 mmol/l sau > 110mg/dl)

– obezitate abdominală (circumferinţa abdominală >102 cm la bărbaţi şi > 88cm la femei)

– concentraţia serică scăzută a HDL-colesterolului (<1.04 mmol/l la bărbaţi şi <1,29 mmol/l la femei)

– valori crescute ale nivelului seric al trigliceridelor (>1,69 mmol/l).

 

Federaţia Internaţională de Diabet propune un criteriu esenţial pentru definirea sindromului metabolic, acesta fiind reprezentat de obezitatea centrală, valorile circumferinţei abdominale variind între anumite limite în funcţie de caracteristicile grupurilor etnice din care fac parte persoanele evaluate.

Identificarea pacientiilor cu sindrom metabolic reprezintă o modalitate practică şi extrem de utilă de depistare a pacienţilor care au multiplii factori de risc care îi predispun la diabet şi la afecţiuni cardiovasculare.

Prevalenţa sindromului metabolic în ţările dezvoltate se întâlneşte în rândul persoanelor adulte la aproximativ 22-39%, acest procent variind în funcţie de criteriile incluse în definirea acestuia. Sindromul metabolic se asociază cu evenimente coronariene viitoare şi cu diabet zaharat de tip 2.

Sindromul metabolic are o evoluţie gradată. Astfel că, prezenţa uneia sau două dintre criteriile sindromului se asociază cu risc crescut de mortalitate prin boala cardiacă ischemica sau o altă afecţiune cardiacă.

S-a dovedit că datorită creşterii activităţii simpatice se instalează complicaţiile ischemice la pacienţii care au hipertensiune arterială. Datorită hiperreactivitatii sistemului nervos simpatic poate apărea rezistenţa la insulină precum şi modificarea profilului lipidic (dislipidemie). De asemenea, procesul se poate realiza şi invers, prezenţa valorii crescute de insulină periferică determină la rândul ei activitate nervoasă simpatică şi în final hipertensiune arterială. Astfel că, aceşti factori contribuie la apariţia afecţiunilor cardiovasculare, cerebrale (accident vascular) precum şi afectare renală.Este foarte important controlul factorilor de risc. Se recomandă:

– controlul greutăţii corporale – menţinerea Indicelui de masă corporală (IMC) < 25kg/m2

– scăderea trigliceridelor serice < 150 mg/dl

– controlul tensiunii arteriale (tensiunea arterială sistolică <130 mmHg, tensiunea arterială diastolică < 85 mmHg)

– menţinerea glicemiei a jeun < 100 mg/dl

– creşterea valorii colesterolului bun (HDL colesterol > 40 mg/dl şi > 50 mg/dl la femei)