Dosarele de pe rolul CEDO s-au înmulțit în 2016 din cauza plângerilor contra României, Ungariei și Turciei

 

Numărul dosarelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a crescut considerabil în cursul anului 2016 ca urmare a plângerilor ce au vizat România, Ungaria și Turcia, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Conform bilanțului prezentat joi de președintele CEDO, Guido Raimondi, România ocupă al treilea loc pe lista țărilor împotriva cărora s-au pronunțat cele mai multe decizii în cursul anului trecut și care se fac vinovate de cel puțin o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În 2016, CEDO a decis împotriva României în 86 de dosare. Pe primul loc este Rusia (228 de decizii), urmată de Turcia (88 de decizii). După România se situează Ucraina (73 de decizii), Grecia (45) și Ungaria (41).

Raimondi a spus că volumul cazurilor noi ajunse pe rolul CEDO era în scădere în 2014 și 2015, dar a crescut considerabil anul trecut. „S-a ajuns aici ca urmare a situației din trei țări: Ungaria și România, din cauza plângerilor legate de condițiile de detenție, și Turcia, în special după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016”, se arată în comunicat.

În bilanțul făcut public de președintele CEDO se mai arată că la 31 decembrie 2016 își așteptau rezolvarea în forul european 79.750 de cazuri, cu 23% mai multe decât la finalul lui 2015. Cele mai multe dintre dosare sunt împotriva Ucrainei (22,8%), Turciei (15,8%) Ungariei (11,2%), Rusiei (9,8%) și României (9,3%).