Adi Popa a semnat cu formaţia engleză de ligă secundă Reading FC

Internaționalul român Adrian Popa, de la vicecampioana Steaua București, a semnat sâmbătă un contract cu formația engleză de ligă secundă Reading FC. ”Sufletul meu va rămâne alături de toată suflarea roș-albastră și îmi doresc ca foștii mei colegi să-mi păstreze o medalie de campion la sfârșitul sezonului. De asemenea, îmi doresc să se rezolve această situație în care se află clubul acum, iar suporterii să se întoarcă alături de echipă, să fie o familie așa cum am fost mereu, și la bine, și la greu”, a spus Adi Popa pe pagina sa de Facebook. Adi Popa a jucat la începutul carierei sale la Politehnica II Timișoara, apoi a fost împrumutat la Buftea și Gloria Buzău, a mai jucat la Universitatea Cluj și Concordia Chiajna, iar în 2012 s-a transferat la Steaua. Are 21 de selecții pentru echipa națională, marcând și 3 goluri. Reading ocupă locul 4 în Championship, cu 49 puncte, după 27 de etape, devansată de Brighton & Hove Albion, 60 puncte, Newcastle United, 58 puncte, și Leeds United, 51 puncte (un joc în plus). Echipa este antrenată de fostul fundaș olandez Jaap Stam, iar în lotul său se găsesc, printre alții, olandezul Danzell Gravenberch (ex-U Cluj), portughezul Tiago Ilori sau internaționalul olandez Roy Beerens.