INS: Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 13,5% anul trecut

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut ca serie brută cu 13,5% anul trecut, comparativ cu anul precedent, pe fondul avansului vânzărilor de produse nealimentare (+15,2%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+13,7%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,2%).

Sursa foto: Institutul Național de Statistică — Cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul / www.insse.ro

Potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), în ultima lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut ca serie brută cu 5,4% și a scăzut ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,1%, comparativ cu luna precedentă.

Pe serie brută, evoluția cifrei de afaceri a fost determinată de creșterea vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+15,5%) și vânzărilor de produse nealimentare (+3,2%). Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 6,3%.

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, afacerile au scăzut ca urmare a diminuării vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (-2,1%). Creșteri au înregistrat comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+4,2%) și vânzările de produse nealimentare (+0,5%).

Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 7,2%, respectiv cu 8,4%.

Pe serie brută, evoluția a fost generată de creșterile înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+13,8%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au scăzut cu 0,4%.

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, avansul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a fost determinat de creșterile înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+14,7%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,7%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+2,4%).