Indonezia: 12 morți și mai mulți răniți în urma unor alunecări de teren produse în Bali

Douăsprezece persoane au murit în urma a trei alunecări de teren care au afectat, joi, înainte de miezul nopții, mai multe locuințe din Bali, în centrul Indoneziei, au anunțat vineri reprezentanții Agenției naționale pentru gestionarea dezastrelor din această țară, informează Reuters.

Alunecările de teren provocate de ploile torențiale au distrus joi, înainte de miezul nopții, mai multe locuințe din trei sate din districtul Kintamani din Bali, situate pe versanții vulcanului Mount Batur, omorând 12 locuitori printre care și un băiețel în vârstă de 1 an.

De asemenea, mai multe persoane au fost rănite și au fost transportate de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. „Toate victimele au fost evacuate, iar răniții au fost duși la spital”, a spus Indra Kalak, reprezentantă a agenției amintite.
În operațiunile de salvare au fost implicate forțe militare, din poliție, lucrători din cadrul agenției pentru gestionarea dezastrelor, ca și personal din Crucea Roșie, a declarat pentru Xinhua Sutopo Purwo Nugroho, purtător de cuvânt al agenției.

Autoritățile au avertizat populația din district, dar și din zonele vecine, Jembrana, Buleleng, Badung, Tabanan și Gianyar, cu privire la pericolul producerii de alunecări de teren și inundații pe fondul prognozei de vreme rea și ploi torențiale, în vigoare până duminică.

Indonezia este frecvent afectată de alunecări de teren și de inundații în timpul ploilor torențiale.

AGERPRES