Vargas Llosa cere lumii hispanofone să se solidarizeze cu hispanicii din SUA în fața „insultelor” lui Trump

Laureatul Premiului Nobel pentru literatură, Mario Vargas Llosa, a cerut luni lumii vorbitoare de limba spaniolă să se solidarizeze cu populația hispanică a Statelor Unite și cu țări precum Mexicul, în fața insultelor președintelui american Donald Trump, relatează AFP.

„Noi, toate comunitățile vorbitoare de limba spaniolă ar trebui să ne solidarizăm nu doar cu ei (hispanicii), ci și cu țările care au fost în mod clar insultate de noul președinte al Statelor Unite, cum ar fi Mexicul”, a declarat scriitorul peruan reporterilor din Madrid.

Potrivit scriitorului, comunitatea hispanofonă din SUA este într-o „situație dificilă” de la preluarea funcției de președinte de către Donald Trump, în luna ianuarie.

La rândul său, limba spaniolă este în „pericol” în Statele Unite, „unde are rădăcini foarte adânci și unde trăiesc cel puțin 50 de milioane de hispanofoni care nu doresc să renunțe la limba lor și să adopte engleza” a adăugat Llosa, care l-a calificat deja pe Donald Trump drept „clovn” și „demagog”.

„Statele care reprezintă această enormă comunitate de societăți care vorbesc spaniola ar trebui sa mobilizeze atunci când un pericol planează asupra limbii noastre, așa cum o arată dovezile în ultimele zile”, a continuat laureatul Premiului Nobel.

Scriitorul peruan a vorbit cu ocazia prezentării unui raport intitulat „Valoarea economică a spaniolei”, realizat de Fundația Telefonica, care invită țările hispanofone să facă din promovarea limbii spaniole o politică publică.