Alegerea guvernatorului Jakartei, un scrutin test pentru toleranța religioasă în Indonezia

Locuitorii Jakartei votează miercuri pentru a-și alege guvernatorul într-un scrutin test pentru toleranța religioasă în Indonezia, în care guvernatorul în exercițiu, un creștin, aspiră la un nou mandat în pofida faptului că este acuzat de blasfemie, după ce o serie de comentarii făcute de acesta au fost percepute drept insulte la adresa Islamului, relatează AFP.

Alegătorii din capitala Indoneziei, care au început să se prezinte la urne de la ora locală 7:00 (0:00 GMT), au de ales între guvernatorul în exercițiu, Basuki Tjahaja Purnama, mai bine cunoscut sub numele de Ahok, și doi contracandidați musulmani.

Acest scrutin este văzut ca un test pentru toleranță în Indonezia, țara cu cel mai mare număr de musulmani din lume.

În total, o sută de alegeri locale sunt organizate în acest arhipelag din Asia de Sud-Est, dar toată atenția este îndreptată spre Jakarta și guvernatorul în exercițiu. Ahok a fost mult timp favorit în sondaje, dar a pierdut din susținere după scandalul în care a fost implicat la sfârșitul anului 2016.

Primul guvernator non-musulman în capitala cu 10 milioane de locuitori după o jumătate de secol și primul provenit din minoritatea chineză, Ahok a ajuns automat în funcția de guvernator în 2014, după alegerea în funcția de președinte a predecesorului său Joko Widodo, al cărui adjunct era la acea vreme.

Cei doi contracandidați ai guvernatorului în exercițiu sunt Agus Yudhoyono, fiul unui fost șef de stat, și fostul ministru al educației, Anies Baswedan, susținut de fostul general Prabowo Subianto, cel care a fost învins de Joko Widodo în scrutinul prezidențial din 2014. Pentru a câștiga scrutinul de miercuri, un candidat trebuie să obțină majoritatea absolută. Un al doilea tur de scrutin, prognozat de cvasitotalitatea sondajelor de opinie, a fost stabilit pentru 19 aprilie.

Circa 7,1 milioane de alegători, în majoritate musulmani, sunt chemați să voteze până la ora locală 13:00 (6:00 GMT). Estimările provizorii difuzate după-amiază vor da un indiciu clar al procentelor obținute, dar rezultatele oficiale nu vor fi anunțate decât la mijlocul lunii martie.

Mii de polițiști au fost desfășurați lângă secțiile de votare pentru a evita orice incident, a declarat un purtător de cuvânt al poliției capitalei, Argo Yuwono.

Campania electorală a fost tensionată și marcată de critici puternice la adresa guvernatorului aflat la sfârșit de mandat. Suspectat de insultarea Islamului, el este judecat pentru blasfemie și riscă până la cinci ani de închisoare.

Cunoscut pentru franchețea exprimării, Ahok, în vârstă de 50 de ani, a declarat în septembrie 2016 că interpretarea de către anumiți ulema (teologi musulmani) a unui verset din Coran potrivit căruia un musulman nu ar trebui să aleagă decât un lider musulman este greșită. Aceste declarații postate online au provocat puternice reacții ale islamiștilor conservatori în această țară de 255 milioane de locuitori, dintre care aproape 90% sunt de confesiune musulmană.

Două manifestații împotriva lui Ahok au adunat zeci de mii de persoane la sfârșitul anului 2016 în capitală. Peste 100.000 s-au adunat sâmbătă în marea moschee din Jakarta, pentru a chema la vot în favoarea unui candidat musulman.

Agenția AFP comentează că acuzațiile la adresa lui Ahok sunt un exemplu de intoleranță religioasă care s-a intensificat în ultimii ani în Indonezia, cu o creștere puternică a numărului de atacuri asupra minorităților și o influență tot mai mare a islamiștilor radicali.