Hollande: Franța nu va ceda niciodată în fața extremismului

‘Franța va face alegerile care se potrivesc cu onoarea sa’ și „nu va ceda niciodată în fața extremismului”, a asigurat președintele Francois Hollande, miercuri, comunitatea evreiască franceză, cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, conform AFP și Direct Matin.

Franța nu va permite să prevaleze obscurantismul și nu va ceda niciodată în fața extremismului, a reiterat președintele francez, la dineul anual al Consiliului reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța (Crif), insistând că Franța va opta pentru libertate și respectarea drepturilor. El a răspuns astfel la apelul președintelui Crif, Francis Kalifat, de a „bara calea extremei drepte și extremei stângi la viitoarele alegeri”.

Toate sondajele de opinie de până acum o indică pe Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, drept favorita primului tur de scrutin, la 23 aprilie, dar care ar fi învinsă în turul al doilea, la 7 mai, de candidatul independent Emmanuel Macron sau de Francois Fillon, reprezentantul dreptei.