Monthly Archives: februarie 2017

Proteine de origine animală sau vegetală?

Din ce în ce mai multe persoane aleg dietele vegetariene sau vegane, înlăturând astfel consumul de proteine de origine animală în favoarea celor vegetale. Lucrurile, însă, nu sunt prea clare în ceea ce priveşte corectitudinea şi efectele unei astfel de alegeri, potrivit specialiştilor. „Este un subiect foarte disputat în acest moment. Există foarte multe dezbateri, dacă putem folosi numai proteinele ...

Read More »

Consumul ridicat de zahar, factor de risc pentru multe dintre afectiunile cronice netransmisibile

Consumul crescut de zahăr reprezintă un factor de risc în apariţia unor afecţiuni, precum: diabetul, obezitatea, bolile cardiovasculare, tensiunea arterială, cariile dentare. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca adulţii şi copiii să reducă consumul de zaharuri libere (altele decât zaharurile din fructele şi legumele proaspete) la mai puţin de 10% din aportul lor total de energie. ...

Read More »

Un nivel optim de fier in sange contribuie la buna functionare a organismului

Fierul reprezintă unul dintre elementele cheie care contribuie la buna funcţionare a organismului uman, începând chiar de la nivel celular. Pentru păstrarea unui echilibru optim de fier în organism, specialiştii recomandă o alimentaţie sănătoasă. „Fier se găseşte în cantităţi mai mari în alimentele de origine vegetală, dar se absoarbe mai puţin, şi în alimente de origine animală, care intră în ...

Read More »

Progresul in oncologie – noi sanse in lupta contra cancerului

Peste opt milioane de oameni din întreaga lume își pierd viața din cauza cancerului în fiecare an. Pe lângă impactul teribil din punct de vedere al sănătății, consecințele afecțiunilor oncologice se răsfrâng și la nivel economico-social, având în vedere că aproximativ jumătate din decesele asociate cancerului apare prematur: la segmentul de vârstă 30-69 de ani, adică, în mare parte, în ...

Read More »

R. Moldova a fost inclusă de o publicație în top 10 țări cu cele mai multe persoane plecate peste hotare

Circa 22 la sută din cetățenii Republicii Moldova muncesc peste hotarele țării, potrivit unui clasament elaborat de prestigioasa publicație Daily Mail. Moldova ocupă în acest top a șasea poziție, după Bosnia și Herțegovina, Albania, Macedonia, Portugalia și Muntenegru, informează MOLDPRES. Potrivit unei hărți publicate de cotidianul britanic, Republica Moldova este în top 10 țări care au cei mai mulți cetățeni ...

Read More »

Premierul Pavel Filip s-a întîlnit cu conducerea Asociaţiei Investitorilor Străini din Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut ieri o întrevedere cu conducerea Asociaţiei Investitorilor Străini din Moldova (FIA): noul preşedinte al Consiliului de directori FIA, Alexander Koss, şi fostul conducător al Asociaţiei, Ridha Tekaia, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului. În cadrul întrevederii, au fost puse în discuţie proiectele Asociaţiei Investitorilor Străini pentru anul 2017, inclusiv activităţile FIA ...

Read More »

Guvernul şi Parlamentul şi-au coordonat priorităţile pentru anul 2017

Prim-ministrul Pavel Filip şi Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au participat ieri la şedinţa comună Guvern – Parlament, prima din acest an. În cadrul acesteia, au fost prezentate prioritățile şi agenda de reforme pentru perioada 2017-2018, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. Premierul Pavel Filip a menţionat că în 2016, datorită unei cooperări bune dintre Guvern şi ...

Read More »

De la Junimea la Noica: Studii de cultura romaneasca, de Marta Petreu, in limba italiana

Volumul De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească, de Marta Petreu, a apărut la finele anului 2016 în limba italiană, la Editura Orthotes (colecția „Studia Humaniora”, Napoli), ediție îngrijită de Giovanni Rotiroti, cu o postfață de Irma Carannante, cu titlul Dall’Olocausto al Gulag. Studi di cultura romena. Volumul De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească a ...

Read More »

Incendiu la reședința oficială a președintelui indian

  Un incendiu a izbucnit vineri la Rashtrapati Bhavan, reședința oficială a președintelui indian Pranab Mukherjee, în capitala națională New Delhi, a anunțat un înalt responsabil al pompierilor, informează agenția Xinhua.  „Incendiul a izbucnit la aproximativ 8.40 (ora locală), în biroul de contabilitate la Rashtrapati Bhavan”, a declarat responsabilul, adăugând că focul a fost stins „în câteva minute”. Au ars ...

Read More »

Donald Trump, invitat să efectueze o vizită în Polonia

  Președintele american Donald Trump a fost invitat să efectueze o vizită în Polonia în luna iulie, a declarat consilierul pe politică externă al președintelui polonez Andrzej Duda, Krzysztof Szczerski, care se află în vizită în SUA, unde s-a întâlnit cu generalul Michael Flynn, consilier al liderului de la Casa Albă, relatează vineri thenews.pl. Szczerski i-a transmis o invitație președintelui ...

Read More »

Patriarhul Daniel îndeamnă la rugăciune: Avem nevoie mai mult ca oricând de făcători de pace

  În contextul lumii de astăzi, frământată de neînțelegeri și războaie, este nevoie mai mult ca oricând de făcători de pace, adică de toți aceia care pot preveni sau aplana conflictele între oameni, în societate sau între popoare, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un „Îndemn la rugăciune”. „Adesea există violență și tulburare și pentru că oamenii nu mai adună în ...

Read More »

WGC: cererea mondială de aur a crescut cu 2% în 2016

  Cererea de aur pentru investiții a atins în 2016 cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, compensând scăderea utilizării aurului pentru bijuterii, astfel că cererea totală de aur a crescut anul trecut cu 2% până la 4.308,7 tone, cel mai ridicat nivel de după 2013, a anunțat vineri Consiliul Mondial al Aurului (WGC), informează Reuters. „2016 a cunoscut ...

Read More »

Apple va începe să producă telefoane iPhone în India în luna aprilie

  Grupul informatic american Apple Inc. va începe să producă telefoane iPhone în India până la finele lunii aprilie, a declarat vineri un oficial regional, o dovadă a accentului pus de Apple pe piața din India, una din piețele importante de smartphone care înregistrează cel mai important ritm de creștere, informează Bloomberg. Ministrul pentru Tehnologia Informației din statul indian Karnataka, ...

Read More »

INS: Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 13,5% anul trecut

  Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut ca serie brută cu 13,5% anul trecut, comparativ cu anul precedent, pe fondul avansului vânzărilor de produse nealimentare (+15,2%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+13,7%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,2%). Sursa foto: Institutul ...

Read More »

Președintele Iohannis dorește să se adreseze Parlamentului pe 7 februarie; tema – modificările aduse legislației penale

  Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri președinților celor două Camere ale Legislativului o scrisoare în care arată că dorește să se adreseze Parlamentului pe 7 februarie cu privire la modificările aduse legislației penale, precum și în legătură cu evenimentele generate de acestea. „În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor ...

Read More »