ATAC DE PRIMĂVARĂ

 

Primăvara continuă să atace la baioneta ghioceilor aerul dintre noi, astfel încât, starea de poezie să devină una magnetică, ce nu te poate desprinde din vis. Visul acela pe care îl avem fiecare atunci când credem că suntem treji de mult, dinaintea scrierii lui ”Deșteaptă-te române”. Pe lângă noi trec doar astfel de iluzii și de bănuieli, fracturate de poezia care ne aduce aminte de noi, locuitorii vremelnici ai acestei patrii eterne.

 

Țara sub formă de popor liber

 

Am uitat să scriem despre patrie

de parcă am fi uitat să silabisim iubirea

pe când pașii noștri adunau drumul

asemenea pescarilor năvodul din adâncuri

 

am uitat să ne aducem aminte cu tălpile goale

de pământul din care iarba ne crește

ca o pâine rumenă și frumoasă

ca o fecioară rumenă și frumoasă

ca o patrie rumenă și frumoasă

 

și poate de aceea mai uităm câteodată

cât de ispititoare este șoapta care ne cheamă

mâna care ne odihnește

versul care ne strigă…

 

și toate acestea se pot întâmpla

doar atunci când visăm țara

sub formă de popor liber

atât cât să se bucure pe străzi

de tăcerile lui.

 

Firul de iarbă te ridică

 

pe umerii mei te poți înălța

fără a fi îndeajuns

înălțimii tale de arc carpatic

 

nu te uita la cât sunt de înalt

privește-ți visurile și năzuințele

pentru care

firul de iarbă te ridică

atât cât patria să simtă

botul umed al mioarelor

poporului mioritic

 

Lumea cuvintelor interzise

 

Vin din lumea cuvintelor interzise,

închise în frica de lumină

de a nu face victime colaterale…

 

cruce, biserică, frig, Dumnezeu

înger, foamete, Rege

și multe alte substantive comune și proprii

erau scoase din uzul poemelor

scăpate în libertate

cum mai erau scăpați fugarii

dincolo de porțile lagărului

 

trăiam în țara cuvintelor interzise

în miezul cursei printre jaloane

nu aveam voie să fiu ceea ce visam

cum nu aveam voie să-mi port visul de lesă

prin parcurile publice

 

despletite de sensuri

cuvintele

astfel chiluge

semănau cu capetele rase

ale condamnaților

cu ochii legați

cu spatele lipit de zidurile

obișnuite cu moartea

 

până când am deschis ochii

și am văzut porumbelul

care stăpânește zborul

și cerul

și dreptul de a fi solia de pace

 

sub astfel de aripi am regăsit cuvintele

pregătite să-n vie: ”Pe mine, mie redă-mă!”

 

ADI CRISTI