Dan Barna: Până la Congresul USR, subiectul Cioloș este închis

 

Purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvați România, Dan Barna, a declarat miercuri că subiectul Dacian Cioloș este închis până la Congresul USR și va putea fi abordat din nou dacă noua conducere va primi un mandat în acest sens.

„Ați văzut declarațiile și ale domnului Dacian Cioloș și ale domnului Nicușor Dan, declarații care închid o etapă a negocierilor dintre USR și echipa domnului Dacian Cioloș. Până la Congres acest subiect este un subiect închis din punctul de vedere al ambelor părți. După Congres, în măsura în care noua conducere va primi din partea Congresului un mandat de continuare a acestor negocieri vom veni cu informațiile care vor apărea în acel moment”, a spus Barna, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă în cadrul discuțiilor purtate cu fostul prim-ministru a apărut și ideea unificării Dreptei, purtătorul de cuvânt al USR a spus că acest subiect nu a fost unul explicit, ci s-a vorbit mai degrabă despre o platformă de dreapta care să poată fi pe viitor o alternativă la PSD.

„Despre unificarea Dreptei nu a fost vorba în mod explicit. Elementul care a apărut într-adevăr în discuție a fost legat de platforma de dreapta, care să poată să constituie în viitor o alternativă coerentă la PSD. (…) Discuția nu a trecut de aceste principii generale”, a mai precizat Dan Barna.