Rusia: Circa 30 de manifestanți ai opoziției au fost arestați la Moscova

Poliția rusă a arestat circa 30 de manifestanți ai opoziției care încercau să defileze duminică la Moscova, la o săptămână după interpelarea a sute de persoane în cursul unei adunări a mii de opozanți, relatează AFP.

”Douăzeci și nouă de persoane au fost arestate de poliție pentru tulburarea ordinii publice”, a declarat serviciul de presă al poliției agenției ruse de presă Interfax. Un jurnalist al AFP a văzut de asemenea circa 30 de persoane interpelate.

Potrivit organizației OVD-Info, specializată în supravegherea manifestațiilor, erau cel puțin 32 de persoane care au fost interpelate duminică, dintre care cel puțin patru minori.

Opozantul rus ”numărul unu”, Alexei Navalnîi, care execută o pedeapsă de 15 zile de închisoare pentru că nu s-a supus ordinelor poliției în cursul manifestației din 26 martie, a negat orice legătură cu noile proteste.

Unele mesaje de pe Facebook au făcut legătura între protestele de duminică și un grup naționalist puțin cunoscut.

Manifestația, coordonată pe rețelele sociale, a început la ora 10,30 GMT, participanții său defilând pe strada Tverskaia, una dintre principalele artere ale Moscovei, în centrul orașului.

La Novosibirsk (Siberia occidentală) circa 400 de persoane au participat la o manifestație similară, care a fost totuși autorizată de către municipalitate, potrivit Interfax.