Siria: ONU cere un armistițiu de 72 de ore în apropiere de Damasc

 

ONU a cerut joi o „pauză” de 72 de ore în luptele din regiunea Ghouta de Est pentru a transporta ajutoare în această zonă controlată de rebeli în apropiere de Damasc și aflată sub blocada regimului sirian din 2012, informează AFP.

„Avem nevoie de o pauză de 72 de ore în Ghouta de Est și avem nevoie de ea în zilele următoare”, a declarat Jan Egeland, care conduce la ONU grupul de lucru asupra ajutorului umanitar în Siria.

În această regiune, „400.000 de persoane suferă în prezent”, a adăugat el, deplângând lipsa de medicamente și alimente, precum și bombardarea spitalelor.

„Nimeni nu vrea să vadă o altă situație ca în estul Alepului”, a adăugat el, după întâlnirea săptămânală a acestui grup de lucru, făcând referire la orașul sirian unde peste 250.000 de persoane au fost asediate de forțele guvernamentale siriene luni de zile anul trecut.

La această reuniune, a indicat Jan Egeland, „toată lumea a fost de acord, inclusiv rușii, că situația” în Ghouta de Est este „dezastruoasă și că este nevoie de un acord special”.

Ghouta de Est, supusă unei blocade a regimului sirian din 2012, este vizată cu regularitate de numeroase bombardamente aeriene și tiruri de artilerie. Această regiune este ultimul bastion al opoziției împotriva președintelui Bashar al-Assad din apropiere de Damasc.

Războiul din Siria, care a început în 2011, a făcut peste 320.000 de morți și aproximativ cinci milioane de refugiați în regiune, precum și milioane de persoane strămutate.