24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Hristos a Înviat! O veste care ne-a scos, la acea vreme a rostirii ei pentru prima dată, acum 1984 de ani, din adânca tristețe, cotropită de deznădejde, de strigătele încă nearticulate ale unui nou sens dat dezorientării: ”Cui ne-ai lăsat Doamne?” Invocația Tatălui Nostru a fost atunci o rană vie, datorată nevolniciei noastre, superficialității și mai ales ușurinței cu care încă de atunci manipulam credința, în numele propriului nostru interes sau interese.
Când vorbim despre sărutul Iudei facem o mare greșeală atunci când încercăm să atribuim trădarea josniciei umane. Putem să invocăm aici forța unei hipnoze anume sau, mai precis, efectul acestea, astfel încât, într-un moment de trezire, de conștientizare a capcanei în care a căzut, Iuda este cuprins de sfâșietoarele regrete. Iuda Iscariotul l-a trădat pe Iisus Hristos pentru că acesta a făcut în așa fel ca Iuda să-l trădeze. Avea nevoie de o moarte pilduitoare, avea nevoie de acel șoc cu care să zguduie conștiința celui în care s-a înfiripat morala creștină, dictată în peregrinările Învățătorului, pe drumul său dedicat conştientizării noii religii, religie care nu avea nimic în comun cu religia în care s-a născut, promovând doar Cuvântul Domnului, fără a mai lua în seamă prosternarea în fața zeilor, idolilor religiilor vremurilor. De fapt, Iisus Hristos nu a făcut altceva decât să dea omului ceea ce acesta era dispus să primească, este adevărat, pigmentând aceste cereri și daruri ale minunilor dumnezeiești cu o condiționare la capătul căreia a stat tot timpul exclusivitatea iubirii dumnezeiești, fie că vorbim de cei 155 de Psalmi din Vechiul Testament, fie că vorbim despre orice referire la Cel este Binefăcătorul Nostru prin dragostea și credința noastră în Atotputernicul și Atotstăpânitorul, Tată al Nostru.
Iisus Hristos avea nevoie de un moment prin care întreaga sa construcţie pământeană, credința creștină, să prindă temelii și să reprezinte garanția iubirii dumnezeiești pe Pământ, care să nu mai poată fi nici ignorată, nici distrusă, ci să intre într-o perpetuă dezvoltare. Se spune că, misiunea Mântuitorului, în postura sa de pământean, dacă ar fi să interpretăm cu instrumentarul nostru, al omului supus fanteziei, evenimentele vremurilor originare, a ajuns la final. Dumnezeu Tatăl își cerea Fiul acasă, în Ceruri Vorbim, astfel, de o primă cerere de întregire a familiei”.
Cred că un astfel de drum este impropriu, face parte din categoria lumii în două dimensiuni, peste care se suprapune lumea celor trei dimensiuni, în care profunzimea deține realități pe care lumea plată nu are cum să le identifice, să le vadă, să le înțeleagă. Să ne amintim că lumea lui Dumnezeu este infinită, aparține lumii cu un infinit de dimensiuni! Sub această rezervă putem să vorbim în deșert, doar pentru a spune și noi ceva, doar pentru ”a ne da mari”, în contextul în care spusele noastre sunt altfel decât ceea ce s-a spus până acum, de 2017 ani, despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care până la vârsta de 33 de ani a fost ”unul de-al nostru”, este adevărat mai ciudat și mai plin de intenții bune față de cei care au decis să-l urmeze.
Scenariul în interpretarea noastră este unul foarte simplu. ”Extragerea” lui Iisus Hristos din mijlocul construcției sale, credința creștină, nu putea să aibă loc decât în condițiile în care acesta ar rămâne asemene a unei holograme în sufletele credincioșilor și nu în amintirile sau eventualele desene, căci despre fotografii nu putem vorbi la vremea noii civilizații pe care Învățătorul și-a asumat-o din voință dumnezeiască.
Moartea, Învierea și Înălțarea sunt treptele care au capturat poporul în jurul Iubirii față de Dumnezeu, deschizând rana morții, cum se mai deschide o prăpastie din care doar pasărea mai poate scăpa și, astfel, Iisus Hristos devine pasăre, Înviind după trei zile de moarte adâncă și rece, în care a conștientizat ”cu ochii lui” ce poate fi iadul, această lume a forțelor potrivnice lui Dumnezeu. A revenit pe pământ încă 40 de zile, pentru a-și pregăti Înălțarea astfel încât să existe mărturia întoarcerii sale din Moarte și Înălțarea la Ceruri , ”de-a dreapta lui Dumnezeu”. De această dată Iisus Hristos Înviatul a putut fi văzut doar de cei care au reușit să-și educe credința în Dumnezeu, așa cum Mântuitorul le-a cerut, după preceptul ”Crede și nu cerceta!”
Evident, trebuie să ținem cont că și această interpretare suferă de infantilismul fanteziei, atât timp cât uneltele de cercetare sunt minime și inexpresive față de lumea infinitului de dimensiuni pe care o stăpânește Dumnezeu. Nu îmi rămâne decât să încred în acest adevărat asumat de credincioșii care, din această noapte, vor confirma la prima lumină pascală, Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! – ne vom răspunde unul altuia schimbând lacrimile deznădejdii în bucuria speranței că nu am fost părăsiți!
ADI CRISTI
