Ivanka Trump, fiica președintelui american, i-a luat marți apărarea tatălui său, acuzat de misoginism

 

Ivanka Trump, fiica președintelui american Donald Trump, i-a luat marți apărarea tatălui său acuzat de misoginism, susținând că acesta „acordă o mare importanță potențialului femeilor”, transmit AFP și DPA.

„Bineînțeles, am auzit criticile din media. Dar știu din experiența mea personală (…) că miile de femei care au lucrat cu și pentru tatăl meu de-a lungul deceniilor (…) demonstrează încrederea și profunda de convingere în ce privește potențialul femeilor și capacitatea lor de a-și face treaba la fel ca oricare dintre bărbați”, a declarat Ivanka Trump la o masă rotundă desfășurată la Berlin pe tema rolului jucat de femei în lume, în prezența cancelarului german Angela Merkel ca organizatoare în cadrul președinției germane a G20 și la care a luat parte și directoarea generală a FMI, Christine Lagarde.

Ivanka Trump a trebuit să răspundă la remarcile lipsite de menajamente ale animatoarei dezbaterii, Miriam Meckel, redactor-șef al revistei economice germane Wirtschaftswoche, care i-a atras atenția că declarațiile făcute de Donald Trump pe parcursul campaniei electorale din SUA fac să se nască întrebarea cât de real e sprijinul său față de femei.
„Ca fiică, pot vorbi la nivel personal, știind că m-a încurajat și mi-a permis să mă dezvolt”, a subliniat fostul model acum în vârstă de 35 de ani și devenită consilier al tatălui său la Casa Albă.

„Am crescut într-o casă unde nu exista nicio barieră în calea a ceea ce puteam realiza prin perseverență și tenacitate. (…) Nu exista nicio diferență între frații mei și mine”, a declarat Ivanka Trump, aflată în prima sa deplasare oficială.

În timpul campaniei electorale din SUA, difuzarea unei înregistrări video din 2005 în care Donald Trump făcea o serie de remarci deosebit de vulgare și ofensatoare la adresa femeilor a stârnit un val de consternare, inclusiv în tabăra candidatului republican la președinție.
Fiica președintelui SUA a dat pe de altă parte asigurări că „în mod sigur” nu a venit la Berlin pentru a-și apăra propriile interese, la întrebarea animatoarei dacă îl reprezintă pe tatăl său, Statele Unite sau „afacerile personale”. Ivanka Trump deține între altele o cotă evaluată între 5 și 25 milioane de dolari în Trump International Hotel.

În cadrul aceleiași mese rotunde, Angela Merkel a refuzat să răspundă la întrebarea dacă este sau nu feministă, limitându-se să spună că participantele la mișcarea de emancipare a femeilor au dus „lupte aprige” și nu dorește să-și aroge vreun merit pentru succesele lor. În ce o privește, Ivanka Trump a declarat că, deși în viziunea sa termenul feminist desemnează o persoană care crede că egalitatea politică, economică și socială între sexe, „acest termen a devenit atât de încărcat (…) încât alții se pot simți discriminați”.

La rândul său, Christine Lagarde a afirmat că, deși a criticat-o în repetate rânduri pe Angela Merkel în legătură cu excedentul bugetar german, salută decizia cancelarei de a majora cheltuielile publice alocate facilităților pentru îngrijirea copiilor.

Ivanka Trump mai avea programate în cursul deplasării sale de o zi la Berlin o întrevedere la Ambasada SUA și o vizită la monumentul în memoria evreilor uciși în Europa. Fiica cea mare a președintelui SUA s-a convertit la iudaism înainte de a se căsători, în 2009, cu Jared Kushner, numit asistent al liderului de la Casa Albă.