Radu Mazăre – condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea de terenuri

Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre a fost condamnat luni de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.

Instanța a dispus un termen de încercare în cazul lui Mazăre de doi ani, timp în care este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășeste 8 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În același dosar, Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, aceeași pedeapsă primind și Dragoș Săvulescu, fost acționar al echipei de fotbal Dinamo București.

În schimb, Cristian Borcea, fost finanțator al clubului Dinamo, a fost achitat.

O soluție de achitare a primit și notarul Jean Andrei, soțul Laurei Andrei, președinte al Tribunalului București.

Totodată, Ramona Dospinescu, Cristian Tălpău, Nora Chircă și Giorgică Giurgiucanu au primit câte 3 ani închisoare cu suspendare, restul inculpaților care apar în rechizitoriu fiind achitați.

Instanța a dispus desființarea mai multor înscrisuri ale Primăriei Constanța, însă a respins acțiunea civilă a orașului Năvodari, ca nefondată.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză.

Alături de Radu Mazăre au fost trimiși în judecată mai mulți membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanța, printre care: Nicușor Constantinescu — fost președinte al CJ Constanța și fost consilier municipal; șeful Direcției Administrație Publică, Constantin Racu; șeful Direcției Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu; șeful Direcției Tehnic-Investiții, Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron și consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă și Bogdan Ghițulescu. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcționari din Primăria Constanța, funcționari în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, mandatari, notari publici, moștenitori ai persoanelor îndreptățite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care și Cristian Borcea și Dragoș Săvulescu, foști acționari ai echipei de fotbal Dinamo București), interpuși cumpărători de terenuri și un evaluator agreat de Primăria Constanța, acuzați de procurori de săvârșirea de infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau de complicitate sau instigare la aceste infracțiuni.

În acest dosar a fost trimis în judecată și notarul Jean Aurel Andrei, soțul președintei Tribunalului București, Laura Andrei.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 — iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, au soluționat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietății asupra unor mari suprafețe de teren la care nu aveau dreptul.

„Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafețe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (…) În mod legal, a fost revendicată suprafața de 309.549 mp, cei îndreptățiți beneficiind de restituiri și atribuiri în suprafață cu puțin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile și atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată — aproape un milion de metri pătrați”, susțin anchetatorii.

Procurorii anticorupție precizează că au fost restituite porțiuni de plajă și faleză care, potrivit Constituției și legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietății publice, „adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice”.

Conform DNA, prin faptele săvârșite de cei 37 de inculpați în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

Astfel, Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român și municipiul Constanța cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alți doi învinuiți din dosar, Georgică Giurgiucanu și Emil Dragoș Săvulescu, în societatea comercială „Holiday Club Neptun” SA. Săvulescu și Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparțineau unei persoane în vârstă — Buzescu-Movilă Ivonne Aline. Aceasta moștenise proprietăți impresionante în București și Constanța și lăsase partea sa din moștenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acționat ca mandatari în numele acesteia și au solicitat Primăriei Constanța să intre în posesia unor suprafețe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătrați. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuți sau rude, la prețuri foarte mici.

Conform DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociați, la prețuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătrați. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanța a luat act de „vânzările” și „revânzările” de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă Ivonne Aline, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.

Procurorii mai arată că membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 și Radu Mazăre au emis înscrisuri în baza cărora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privată pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanța și din domeniul public al statului, ale căror prețuri au fost mult subevaluate.

Potrivit calculelor făcute de procurori, raportând prețul plătit pentru drepturile succesorale cu prețul terenurilor cedate de Primăria Constanța și vândute ulterior, inculpații au obținut profituri enorme. Spre exemplu, Cristian Borcea a fost împroprietărit cu 8.990 metri pătrați în zona Mamaia Nord, teren pe care l-a vândut cu 449.541 de euro (50 euro/mp), față de cei 54 de euro (0,006 euro/mp) reprezentând suma investită. În total, Cristian Borcea a fost împroprietărit de Primăria Constanța cu 29.000 metri pătrați.

AGERPRES