Prețurile la carburanți continuă să crească, a doua perioadă consecutiv

Tendința de creștere a prețului la pompă la benzină și motorină se va menține și în perioada 26 iulie-8 august. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi, pentru următoarele două săptămîni, prețul plafon de comercializare la cea mai solicitată benzină Premium-95 la nivel de 16,52 lei pentru un litru, față de 16.32 anterior, iar la motorină de 14.20 lei, cu 22 de bani peste nivelul din perioada precedentă, informează MOLDPRES.

Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, cu începere de la 26 iulie operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.