PROVOCAREA UMBREI

Trăim dezastrul în direct. Nu mai așteptăm să ni se povestească ce au pățit unii, nimeriți fără voia lor, doar a destinului, în calea puhoaielor sau în miezul incandescent al caniculei, ci pur și simplu suntem puși în situația de a transmite în direct, de la locul faptei, întâmplări de nepovestit. Incredibile și irepetabile. Am ajuns să fim proprii noștri comentatori, cei care nu mai au altă șansă decât de a repeta ceea ce ni s-a întâmplat, ca și cum am încerca să construim acest tip nou de ecou, păstrându-ne prezența în timpul care tocmai a trecut. Vorbim din trecut, atâta timp cât, prezentul nu mai ține nici măcar acea străfulgerare de secundă (atât de suficientă catastrofelor, dar și scuipatului în sân, ca un gest reflex de mulțumire pentru că am trecut o cumpănă, un moment greu din viața noastră). Am avut zile. A vrut Dumnezeu să ne aibă în pază și nicidecum nu am fost salvați de ordinea cosmică a galaxiilor.

În timp ce, pe plan social am reușit să ne construim o perfectă harababură, descoperim că, la capitolul ”forță majoră”, ne-am pricopsit cu o serie de calamități naturale,care pur și simplu nu mai țin cont de nevoile noastre, așa cum nici noi, trebuie să recunoaștem și să ne asumăm vina, nu am ținut cont de nevoile Naturii. Am intrat cu bocancii plini de noroi pe covorul persan al civilizației, crezând că femeia de serviciu își va face treaba pentru care o plătim. Această desconsiderare a muncii celui de lângă noi ne-a pus în fața unor pedepse greu de imaginat, ale căror rezultate, de asemenea, se dovedesc a fi greu de comensurat. Vorbim deja de efecte irecuperabile, de modificări în profunzime a echilibrului planetar, în care nu mai este implicat social-democratul, liberalul sau conservatorul, ci pur și simplu sunt implicate sistemele Naturii, afectate de stricarea echilibrului, încălcarea legilor Naturii, singurele legi pentru care nu lucrează nici DNA, nici CIA, Interpol sau FBI, ne mai vorbind de Poliția Română! În timp ce la noi, în bătătura spațiului mioritic mai trece o furtună care ne smulge copacii din pământ cu tot cu rădăcină, mai cad puhoaie de apă, încercând să ne aduc aminte de Potopul biblic, la nivel planetar se întâmplă lucruri greu de imaginat, atât dezastrele în sine, cât mai ales și cele ce vor fi provocate, asemenea căderilor pieselor de domino. ”Unul dintre cei mai mari gheţari din lume tocmai s-a rupt din calota glaciara din Antarctica. Gheţarul, care era de mult timp monitorizat de cercetători, s-a desprins din calota glaciara Larsen C, care face parte din Antarctica. Uriaşul gheţar are aproape 6.000 de kilometri pătraţi. Acum, calota Larsen C este cu 10% mai mică, iar peisajul din Antarctica s-a schimbat radical. Gheţarul care s-a desprins pluteşte acum in Marea Weddell. Oamenii de ştiinţa menţionează însa că nu exista dovezi că desprinderea gheţarului a fost provocata de încălzirea globală. Fisura din calota de gheață, care a dus la separarea lui, a fost observată de ani de zile, dar în ultimele luni aceasta s-a accentuat foarte mult, ruperea gheţarului fiind inevitabilă”.
Tot specialiștii spun că dacă enorma masă de gheață se va topi, atunci se va produce o creștere a nivelului oceanelor lumii cu zece centimetri, ceea ce ar constituii o presiune enormă ce ar amenința viața a peste două miliarde de oameni, cei care trăiesc pe malurile oceanelor lumii. Nu știu dacă astfel de întâmplări, dacă astfel de vești sunt în măsură să ne extragă din teritoriul indiferenței, ajunsă astăzi să ne paralizeze orice reacție firească de apărare, de deșteptare, de trezire la realitatea în care, după câteva zile de temperaturi irespirabile se năpustesc asupra noastră ploi și furtuni violente ce ajung să bată toate recordurile unor întâmplări meteo similare.

Nu mai avem conflagrații mondiale, în contul cărora să plătim tribut cu victime omenești, dar avem în fiecare zi victime nevinovate, un fel de pagube colaterale ale indiferenței celor care pot să decidă în sprijinul societăţii umane, fiind pur și simplu purtați și hăituiți într-un război nedrept și inegal din categoria puricelui și a elefantului, în care calamitățile naturale lovesc nimicitor în rasa umană, dar nu din proprie inițiativă, ci pur și simplu ca un efect de autoapărare. Într-un asemenea conflict, din start inegal, culmea ridicolului, cei care atacă sunt puricii, elefantul ne făcând altceva decât să se apere. Oamenii sunt cei care strică direct sau indirect echilibrul Naturii, pentru ca Mama Natură să încerce să limiteze pierderile inconștienței, ale prostiei și mai ales ale indiferenței celor care nu pot să privească mai departe decât îi poate provoca umbra.

ADI CRISTI