Aeroportul Iaşi a devenit membru al consorţiului european ANIMA

În contextul creşterii constante a traficului aerian, atât la nivel global, cât şi local, una dintre priorităţile industriei aviatice europene este dezvoltarea de noi metodologii de gestionare a impactului generat de zgomotul din aviaţie asupra populaţiei. Acesta este şi scopul proiectului ANIMA (Aviation Noise Impact Management through Novel Approaches), dezvoltat de un consorţiu european format din 22 de membri din 11 ţări, printre care şi Aeroportul Internaţional Iaşi.              Alături de Heathrow (Londra) şi Schiphol (Amsterdam), Iaşul va fi printre primele aeroporturi ce vor implementa metode inovatoare de reducere a impactului produs de zgomotul din aviaţie asupra comunităţii. Din consortiu mai fac parte: Oficiul Național de Studii şi de Cercetare Aerospaţială (Franta), Universitatea Metropolitană Manchester (Marea Britanie), Asociaţia Aeroporturilor Regionale (Belgia), Airbus Operations SAS (Franţa), Universitatea Roma Tre (Italia), Univeristatea Cergy Pontoise (Franţa), Universitatea Southampton (Marea Britanie), precum şi alte instituţii prestigioase. Valoarea totală a grantului este de 7.480.000 de euro, finanţarea fiind realizată prin programul “HORIZON 2020”. “Aeroportul Iaşi a făcut primii paşi în acest sens în 2015, când a fost gazda unui workshop internaţional, pe tema zgomotului din aviaţie. La eveniment au participat mai mulţi experţi în domeniu şi tot atunci au fost implementate practici de colaborare cu reprezentanţii comunităţii, pentru dezvoltare sustenabilă, în beneficiul părţilor interesate. Preocuparea noastră pentru a satisface atât nevoia de mobilitate a comunităţii, dar şi interesul pentru calitatea vieţii ne-au recomandat ca parte importantă din acest consorţiu, alături de două dintre cele mai mari aeroporturi din Europa”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi. (E.M.)