Angajații ANP instruiți pentru gestionarea situațiilor de urgență

Angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor și ai Centrului de Psihosociologie al MAI au participat joi la un exercițiu în domeniul situațiilor de urgență, parte integrantă a procesului de instruire periodică.

Exercițiul a presupus instruirea personalului în vederea gestionării situațiilor de urgență generate de producerea unui seism major, urmată de simularea unui caz în care o parte dintre persoanele care urmau să fie evacuate rămân blocate într-o încăpere, fiind necesară intervenția forțelor specializate, se arată într-un comunicat de presă al ANP.

Potrivit sursei citate, exercițiul s-a desfășurat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Dealul Sprii’ — București, Primăria Sectorului 2 și Poliția Locală a Sectorului 2.