Casa Albă consideră că dezbaterea privind armele de foc este „prematură”

Casa Albă a apreciat luni că este „prematur” să se redeschidă dezbaterea cu privire la reglementarea vânzării armelor de foc în Statele Unite, la câteva ore după atacul armat de la Las Vegas care a făcut cel puțin 58 de morți, transmite AFP.

„Astăzi este o zi pentru a-i consola pe supraviețuitori și a-i plânge pe cei pe care i-am pierdut”, a declarat purtătoarea de cuvânt a președinției americane, Sarah Huckabee Sanders.

„O anchetă este în curs de desfășurare. Motivațiile atacatorului rămân de stabilit. Ar fi prematur să vorbim despre politică în contextul în care nu cunoaștem toate faptele”, a adăugat ea.

În plus, purtătoarea de cuvânt a executivului american a avertizat în legătură cu tentația de „a face legi care nu vor ajută să împiedice” astfel de tragedii, citând în contraexemplu orașul Chicago, unde criminalitatea legată de armele de foc este foarte ridicată în pofida legilor „foarte dure” pe această temă.

Pe de altă parte, Sarah Huckabee Sanders i-a răspuns lui Hillary Clinton, adversara democrată a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale, care a îndemnat luni dimineață să se facă „front comun” în fața National Rifle Association (NRA), puternicul lobby al armelor de foc.

„Este foarte ușor pentru d-na Clinton să critice, dar trebuie să ne reamintim că singura persoană care are sânge pe mâini este atacatorul și nu este momentul să acuzăm indivizi sau organizații”, a mai spus ea.

„Consider că putem avea aceste discuții, dar astăzi nu este momentul potrivit”, a continuat purtătoarea de cuvânt.

Susținut ferm de NRA, Donald Trump s-a arătat în timpul campaniei electorale un apărător înfocat la celui de-al Doilea Amendament al Constituției. Obiect al unor discuții aprinse în ce privește interpretarea sa, acesta prevede că „dreptul oamenilor de a purta și deține arme nu poate fi încălcat”.

AGERPRES