6.000 de apartamente din Iaşi nu vor avea căldură în această iarnă

Veolia Energie Iași a anunțat că la sfârşitul săptămânii trecute a finalizat   pregătirile privind pornirea căldurii în apartamentele racordate la sistemul centralizat de termoficare pentru iarna 2017 – 2018. „Am luat această decizie după analiza temperaturilor înregistrate în perioada 26 – 30 septembrie. Au fost întrunite condițiile prevăzute de articolul 117 din Hotărârea de Guvern 425 / 1994, adică timp de trei zile consecutiv, în intervalul orar 18.00 – 06.00, temperatura medie exterioară să fie mai mică de 10 grade Celsius. În primele zile după pornirea căldurii vom funcționa cu centrala de producție din Tudor Vladimirescu, urmând ca, duminică, 8 octombrie, să pornim centrala de la Holboca. Cantitatea de combustibil de care va fi nevoie la iarnă este asigurată. La Holboca avem deja în depozite 150.000 tone de cărbune, urmând ca ultimele livrări pentru sezonul 2017 – 2018 să aibă loc în prima parte a lunii octombrie”, au declarat oficialii Veolia Energie Iași. Conform acestora, toate punctele și modulele termice exploatate de Veolia funcționează automat și încep să furnizeze căldură în momentul în care temperatura exterioară coboară sub 14 grade Celsius. Totodată, atunci când temperatura exterioară depășește 14 grade, punctele și modulele termice se opresc automat. Reprezentanții Veolia Energie Iași au mai anunțat că nu toate apartamentele vor avea încălzire, motivul fiind cel al datoriilor mari acumulate de asociațiile de locatari. „Nu vom furniza căldură începând cu data de 8 octombrie către un număr de 6.353 de apartamente. Este vorba despre asociațiile de proprietari ale căror președinți au refuzat în mod repetat dialogul cu noi, în ciuda eforturilor depuse de echipa Veolia în ultimele luni. Echipele noastre din teren i-au informat în mod direct, prin notificări individuale în cutiile poștale, pe locatarii din blocurile respective despre suma pe care o datorează asociația și despre ce trebuie făcut pentru ca noi să putem furniza încălzire. În astfel de cazuri, președintele asociației trebuie să semneze un protocol de plată eșalonată a datoriei”, au mai declarat oficialii Veolia Energie Iași. (E.M.)