Marina Constantinescu: Festivalul Național de Teatru, ediția a 27-a, este un maraton al teatrului românesc

Festivalul Național de Teatru, ediția a 27-a, care se va desfășura în București în perioada 20-30 octombrie, va aduce în fața bucureștenilor cea mai bogată ofertă de spectacole – 91 de reprezentații în 16 spații din capitală.

Producțiile aparțin unui număr de 40 de teatre, din București și din țară, acestora adăugându-li-se trei spectacole din străinătate: „Hamlet / Collage” după W. Shakespeare, adaptare și regie Robert Lepage, producție a Teatrului Națiunilor, Moscova, Rusia, care va fi prezentat pe 20 octombrie, în deschiderea FNT; „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev, după W. Shakespeare, producție a Companiei Ballet Preljocaj din Franța, prezentat pe 29 octombrie; „Să trăiești orice ar fi (Barbara)” / „Vaille Que Vivre (Barbara)”, o colaborare artistică Vincent Huguet & Chris Gandois, producție Les Visiteurs du soir în coproducție cu L’Onde Theatre Centre d’art de Velizy-Villacoublay, spectacol prezentat pe 30 octombrie, în închiderea FNT.

Spectacolele vor putea fi văzute la Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, Teatrul „Nottara”, Teatrul Mic, ARCUB, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul ACT, Teatrul Excelsior, Teatrul de Artă București, Green Hours, Replika, Linotip, Spice Club & Pub, Creart.

Un moment special al programului de manifestări din cadrul FNT îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, pe 28 octombrie, ce va reuni două personalități ale lumii artistice contemporane, profesorul, teoreticianul și reputatul critic al teatrului european George Banu și actorul, regizorul și directorul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Ion Caramitru.

Marina Constantinescu, directorul și selecționerul unic al Festivalului Național de Teatru, a declarat, în cadrul unei conferințe susținute luni, că ediția a 27-a este „un maraton al teatrului românesc”, cu „un program foarte vast”, în care publicul va avea posibilitatea să urmărească 53 de spectacole cu 91 de reprezentanții și trei spectacole invitate din străinătate.

Ea a precizat că ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru îi este dedicată actorului Victor Rebengiuc.

„Această ediție noi o dedicăm lui Victor Rebengiuc, personalitate marcantă a culturii românești, model exemplar în meserie, pe scenă și în viață”, a spus Marina Constantinescu.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat că viața culturală a orașului este extrem de importantă și toți locuitorii trebuie să-i prețuiască, „mai ales când sunt în viață”, pe actorii, regizorii și oamenii care fac posibile evenimente precum Festivalul Național de Teatru.

„Pentru Primăria Generală a Capitalei este un privilegiu să fie partenerul Festivalului Național de Teatru și în acest an, la fel cum a fost și anul trecut, și cum am preluat ștafeta de la ceilalți primari generali, cu câteva excepții, care au înțeles că implicarea Primăriei Generale în viața culturală a orașului este extrem de important, înseamnă de fapt esența vieții noastre”, a afirmat Gabriela Firea.

„Mă bucur că și din poziția de ministru am putut fi aproape de evenimentul pe care-l lansăm în această seară. Festivalul Național de Teatru este un mare eveniment, 91 de spectacole în 11 zile chiar este un efort de organizare fantastic”, a declarat și ministrul culturii, Lucian Romașcanu.

Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a transmis, în cadrul conferinței de presă, mesajul președintelui Klaus Iohannis, sub al cărui patronaj se desfășoară festivalul.

„Acest patronaj nu înseamnă că președintele se erijează într-un judecător al artei dramatice, ci doar că remarcă, în manifestarea pe care peste trei zile Bucureștiul o va saluta, rolul fundamental al artei, al culturii, al artei în special, în păstrarea valorilor și în păstrarea unei normalități a societății”, a spus Sergiu Nistor.

La eveniment au mai fost prezenți Liliana Țuroiu — președintele Institutului Cultural Român, Adrian Vasilescu — consilier al Băncii Naționale a României, Mihaela Păun — directorul ARCUB, Demeter Andras — directorul Casei de producție a TVR, Margareta Pâslaru, Nicu Alifantis.

Festivalul Național de Teatru este produs de UNITER, ARCUB și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București și este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Primăria Municipiului București.

AGERPRES