Traian Băsescu, Dan Andronic, Adrian Sârbu, Ovidiu Puțura – săptămâna viitoare la Comisia SRI

Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI îi va audia săptămâna viitoare pe Traian Băsescu, Dan Andronic și Adrian Sârbu, fiind așteptat din nou și fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura.

„Săptămâna viitoare avem confirmată participarea domnului Puțura pentru ziua de marți, la ora 13,30, să continuăm audierile, avem confirmată prezența lui Traian Băsescu, nu știm încă ziua, mai sunt încă două persoane cu care am avut discuții și care au spus că vor veni săptămâna viitoare în funcție de programul comisiei și al domniilor lor — este vorba de Dan Andronic și Adrian Sârbu, fostul patron al PRO TV”, a precizat joi Claudiu Manda, președintele comisiei, după ședința în care a fost audiată Elena Udrea.

AGERPRES