Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”: Rămas bun (și) Cristina Stamate

Colectivul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” deplânge moartea Cristinei Stamate, încă o tragedie care a lovit teatrul de revistă imediat după ce Stela Popescu a încetat din viață.

Un extras din prefața cărții Cristinei Stamate „Femeia Hopa-Mitică. Povești din lumea care mă-nconjoară”, prefață care a fost scrisă de Stela Popescu, este prezentat într-un comunicat al Teatrului „Constantin Tănase” transmis, luni, AGERPRES.

„Te iubesc, Cristina! Când citești aceste pagini, e greu să mai poți adăuga și tu un gram de umor. Dar, chiar dacă nu pot să vă încânt prin cuvinte de laudă spirituale, pe care le merită, sunt fericită că, încă odată, Cristina nu m-a dezamăgit. Când o vezi pe scenă este sclipitoare, când îți oferă o rețetă te acoperă de scântei amuzante, dincolo de biata mâncărică. Dar să și scrie cu atât talent și umor despre ceea ce ne înconjoară, parcă nu-ți vine a crede. Ei, uite că, încă odată, Cristina ne uimește. Și câtă nevoie avem de ea! Dumnezeu a creat-o într-o zi de duminică, încărcând-o de haruri și pentru aceasta ar trebui să fie cel mai fericit om din lume. Dar n-o să vă vină să credeți că nici măcar nu îndrăznește să se mândrească cu ele, și stă undeva departe, discretă, bucuroasă doar atunci când citește pe buzele dumneavoastră un zâmbet. Tumultoasă, mereu în vervă, debordând de vitalitate, de umor, dar și de autoironie, Cristina Stamate deschide cu această carte o fereastră spre lumea din stradă, o lume pestriță, gălăgioasă, colorată, autentică”, scria Stela Popescu în prefața cărții.

Actrița Cristina Stamate a murit luni dimineață, la vârsta de 71 de ani.

AGERPRES